Dumitru Copetinschi, mentor pentru viitorii fotbaliști de succes: ”Crezul meu este: cum te antrenezi, așa și joci”

Majoritatea băieților visează, încă de mici, să ajungă jucători de succes și să se bucure de faimă prin fotbal. Însă, în spatele oricărui jucător de succes, se află un antrenor de succes. Este și exemplul unui tânăr sipotenean iubitor de fotbal, care la cei 29 de ani ai săi aproape că a renunțat la cariera de jucător profesionist, dar a ales meseria de antrenor, pentru a-i forma și ajuta pe alții să-și atingă acest țel.

Numele său este Dumitru Copetinschi. Deja de opt ani este antrenor la Sipoteni, iar acum patru ani s-a făcut și profesor de sport la liceul din localitatea de baștină. Recent, el a devenit Laureat la Mențiunea ”Fotbal în Școli” în cadrul Galei Fotbalului Moldovenesc, grație implementării cu succes a Proiectului ”Clasa fotbalistică în Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” din Sipoteni”.

– De unde această mare pasiune pentru fotbal? Când a început totul?

La vârsta de 8-9 ani am început să am prima interacțiune cu fotbalul, jucând cu băieții de vârsta mea de la Sipoteni, pe unde apucam, uneori fără minge, sau cu una improvizată din te miri ce. Curiozitatea s-a transformat ușor într-o pasiune, am îndrăgit tot mai mult ”Sportul rege” și am perseverat. Trecând prin mai multe echipe, am ajuns să joc la nivel destul de înalt, reușind să performez chiar și la echipe dinafară, iar la un moment dat am jucat în Campionatul de fotbal al Rusiei. Niște accidentări serioase m-au făcut să renunț. Poate, dacă mă ambiționam mai mult, depășeam niște bariere psihologice, dar așa a fost să fie. Joc și acum în Divizia B moldovenească și iubesc la nebunie acele emoții competiționale pe care le poate oferi doar fotbalul. Am absolvit Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport la specialitatea antrenor manager, iar acum continui să studiez la Școala Federală de Antrenori UEFA. Încerc să mă pregătesc continuu, pentru a reuși să-mi îmbogățesc cunoștințele și să le ofer aripile necesare celor mici în zborul lor spre o carieră fotbalistică de succes.

– Cum ați primit vestea că sunteți printre laureații anului 2021?

Am fost un pic surprins, dat fiind faptul că în țară există o mulțime de instituții care implementează cu succes proiectele Federației Moldovenești de Fotbal (FMF). Dar, probabil, au contat performanțele pe care am reușit să le înregistrăm pe echipe și faptul că am fost primii care s-au aventurat în proiectul de a crea o Clasă fotbalistică în școală. Pot spune că sunt fericit că la Sipoteni s-au aliniat perfect astrele, încât am găsit susținerea necesară din toate părțile – de la administrația liceului, cea a primăriei, a Consiliului raional Călărași, a părinților, etc. Grație unui proiect la care am aplicat am reușit să renovăm terenul de minifotbal de aproape 600 metri pătrați, care era într-o stare deplorailă și chiar reprezenta un real pericol pentru jucători. Acum, după ce terenul a fost iluminat, ne antrenăm și pe timp de noapte fără probleme, iar entuziasmul copiilor se poate vedea cu ochiul liber.

– Cum arată o zi obișnuită pentru elevii din clasa fotbalistică de la Sipoteni?

Copiii învață în clasa a VI-a și se află la al doilea an de clasă specializată. În fiecare dimineață, la ora 8:00 ei își încep antrenamentul. După ce fac duș și mănâncă în cantina instituției, fac ore ca și toți ceilalți. După ce iau prânzul și se odihnesc, revin pentru cel de-al doilea antrenament al zilei. Pentru a putea alimenta corect copiii, Consiliul raional Călărași ne alocă resursele materiale necesare, pentru că e nevoie de hrană variată și consistentă. Totodată, FMF ne oferă anual tot echipamentul necesar (costume de antrenament de paradă și de antrenament, genți, mingi, conuri și restul inventarului). Instituția de învățământ își asumă, la rându-i, cheltuielile pentru orele suplimentare.

– Ce vă place cel mai mult în meseria de antrenor?

Meseria de antrenor este minunată pentru că nu se poate transforma într-o rutină și aduce cu sine ceva nou în permanență. Cel mai mult îmi place să observ evoluția copiilor, să îi văd cum gândesc, cum progresează și cum trec de la stângăcia de la început – la jocul de calitate. Fotbalul are mereu nevoie de un nou suflu, atât în teren, cât și pe marginea lui, iar ei învață nu doar să dribleze și să paseze, ci și multă strategie. Chiar dacă la început unii părinți au fost sceptici, punând la îndoială beneficiile unei clase specializate și temându-se că elevii nu vor reuși să rămână focusați pe celelalte discipline școlare, acum au descoperit contrariul, iar cei care atunci au renunțat – spun azi că regretă. Tradițional, în fiecare semestru, primarul de Sipoteni acordă burse celor mai merituoși trei copii din școală, pentru cea mai înaltă medie a notelor. Vreau să vă zic că pe primul loc stă un elev din clasa noastră. Lucru deloc întâmplător, cred eu. Copiii din această clasă au cu mult, mult mai puține absențe decât semenii lor, nu se îmbolnăvesc aproape deloc și se dezvoltă mult mai armonios.

– Se întrezăresc printre ei viitori fotbaliști de succes?

Cu siguranță. Am fost în toamnă cu ei la un seminar organizat de UEFA la Chișinău, unde au venit vedete ale fotbalului de talie internațională. Majoritatea oaspeților au lăudat aptitudinile elevilor noștri, menționând că sunt ”fantastici” și că au toate șansele să ajungă să facă furori în fotbal și, de ce nu, poate chiar să reprezinte țara la diverse campionate. Eu personal cred că cel puțin 8 dintre ei chiar au vocație și dacă vor munci, vor ajunge pe culmi înalte. Tot ce trebuie să facă e să lase telefoanele deoparte să trateze sportul cu seriozitate și să rămână concentrați pe ceea ce au de făcut. De aceea și insist să mergem la diverse competiții de pe acum, chiar dacă suntem încă la început de cale. Fetele participă în prima ligă și participă cu succes la competițiile naționale. Băieții sunt la moment în Divizia B, seria centru și chiar dacă-s mai mici decât mulți dintre adversarii din teren, se descură de minune.

– Sunteți un antrenor sever, sau unul ”de gașcă”?

În procesul de antrenament încerc să păstrez un nivel maxim de seriozitate. Crezul meu este următorul: cum te antrenezi, așa și joci. Dacă tratezi totul cu responsabilitate, pleci cu ceva nou de la fiecare oră de antrenament. În afara orelor însă mă prostesc cu ei, glumim și uităm se orice ierarhie. Consider că cele mai bune lucruri din viață sunt: să fii corect cu tine și să-ți cunoști limitele. Acest lot de mici fotbaliști nu este doar o simplă echipă pentru mine, ci o frumoasă familie, căci cred că un antrenor devotat ajunge să fie, nu doar un model pentru tinerii săi discipoli, ci chiar un părinte, fie doar pentru câteva ore.

– Suntem la început de an. Ce planuri se mai întrezăresc pentru fotbalul de la Sipoteni?

Lucrăm acum ca să putem deschide din 1 septembrie o nouă clasă cu profil sportiv în liceu. Îmi doresc foarte mult ca acest lucru să devină o tradiție și an de an să constituim clase specializate în localitate. Mi-ar plăcea extrem de mult ca experiența noastră să poată fi preluată de cât mai multe instituții de învățământ din țară. Sipoteniul este o localitate cu foarte mare potențial și e o mândrie pentru mine să aducem schimbarea la noi acasă.

Doina Harea


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *