Drumul de ocolire a satului Bahmut va fi gata în vara anului 2022

Reprezentanții Administrației de Stat a Drumurilor au desfășurat o ședință de lucru cu antreprenorul care execută lucrările de construcție a drumului de ocolire a satului Bahmut. Astfel, a fost abordat progresul lucrărilor de construcție a drumului, informează www.asd.md.

Contractul privind construcția drumului de ocolire a localității Bahmut înregistrează un progres al lucrărilor de circa 42%, a specificat antreprenorul. La moment se execută lucrări de terasamente, amenajare a stratului de balast și a materialului stabilizat cu ciment, cât și construcție a podețelor.

Proiectul de construcție a drumului cu o lungime de circa 6 km, parte a drumului național R1 Chişinău – Ungheni – frontiera cu România prevede 2 benzi de circulație, podețe, un pasaj pietonal subteran și 3 intersecții. Contractul are o valoare totală de peste 5 milioane de euro, bani alocați Guvernului Republicii Moldova de către Uniunea Europeană cu titlu de grant.

Termenul de finalizare a proiectului a  fost extins din cauza condițiilor meteo nefavorabile, care nu au permis executarea lucrărilor, cel actual fiind –  luna iulie a anului 2022.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *