Tinerii din Măcărești știu de ce să „aleagă viața”

Săptămâna trecută, câțiva tineri din Măcărești au participat la o activitate, organizată de către Centrul Comunitar Măcărești, în cadrul Săptămânii Naționale pentru Prevenirea Suicidului.

„Fiecare persoană este diferită, atât la aspectul fizic, cât și la caracter. Și este absolut normal să reacționăm diferit în situații mai puțin plăcute” – aceasta fiind ideea generală pe care au înțeles-o participanții în urma discuțiilor, jocurilor și exercițiilor care au fost propuse, în cadrul activității intitulate sugestiv „Suicidul nu este o soluție. Sau cum alegem viața!”. Prin intermediul acestor metode, moderatoarea activității, Alina Zibrițchi și-a trasat obiectivul ca fiecare dintre participanți să se cunoască între ei și să înțeleagă că suicidul nu este o soluție.

Activitatea propriu-zisă a debutat cu un asalt de idei referitor la noțiunea cuvântului „suicid”. Tinerii au prezentat sensul cuvântului din perspectiva lor proprie și s-au expus cu privire la acest subiect.

În urma vizionării filmulețului „O lecție de viață”, participanții au rămas impresionați de mesajul profund al acestuia. „Ne-a sensibilizat mult filmulețul și a reușit să contureze faptul că atitudinea și implicarea contează mult în astfel de situații”, a scris Alina Zibrițchi pe Facebook.

Totodată, polițistului de sector, Tudor Munteanu, inivitat la activitate, i-a revenit misiunea de a purta discuții cu tinerii, referitor la subiectul abordat.

De asemenea, tinerii au analizat datele statistice despre suicid atât la nivel de țară, cât și la nivel mondial.

În cadrul activității organizate în Centru, participanților li s-a adus la cunoștință și despre categoriile de persoane care sunt predispuse la astfel de tentative suicidale.

Iar pentru a întări cele menționate, tinerii au avut ocazia să afle, prin intermediul unui film educativ, din experiența unei persoane, care a fost marcată de acest fenomen.

La final, participanții au fost antrenați într-o sesiune de jocuri, iar moderatoarea activității spune că acestea au avut rolul de a provoca tinerii să gândească și să se expună obiectiv, cu privire la problema discutată.

În aceeași ordine de idei, Alina Zibrițchi a fost mulțumită de participarea și implicarea tinerilor, venind, totodată și cu încurajări și mulțumiri la adresa acestora. „Sunteți minunați. Astăzi ați demonstrat că voi puteți face lucruri bune, ați demonstrat că veți deveni adulți responsabili și oameni de omenie”, a menționat moderatoarea.

La final, tinerii au fost răsplătiți pentru participare cu o pauză dulce, ceea ce a fost posibilă grație contribuției oferite din partea administrației publice locale.

De subliniat că Ziua Internațională de Prevenire a Suicidului este marcată la 10 septembrie.

Potrivit specialiștilor de Direcția Centrului de Sănătate Publică Ungheni, în fiecare an, sinuciderea este printre primele 20 cauze de deces la nivel mondial pentru persoane de toate vârstele. În Republica Moldova, în 2020 au fost înregistrate 487 cazuri de suicid, iar în 2019 – 467.

Tatiana Tesliuc


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *