FOTO / „Egalitatea în obiectiv” – o tabără fotografică pentru tinerii din Ungheni
Timp de cinci zile, 11 tineri și tinere din raionul Ungheni au descoperit arta fotografică, au aflat care sunt secretele unei fotografii bune de la experți naționali și internaționali, precum și au avut parte de instruiri privind egalitatea de gen. Activitățile au fost desfășurate în cadrul taberei fotografice „Egalitatea în obiectiv”, care s-a desfășurat săptămâna trecută, la Ungheni.
La evenimentul de lansare a taberei a participat și Dominika Stojanoska, reprezentantă de țară, UN Women Moldova.
„Viitorul vostru și al nostru poate fi mai frumos dacă vor fi abordate rădăcinile inegalității, dacă veți reuși să înțelegeți cum ne dăunează stereotipurile și cum asigurăm egalitatea de gen”, le-a spus Dominika Stojanoska participanților, scrie mediaguard.ngo.
Fotograful român Cornel Brad a fost cel care i-a ghidat pe tineri în arta fotografiei. „Am văzut că tinerii noștri știu și pot să lucreze în echipe, deși nu se cunosc între ei”, a menționat el.
În cea de-a doua zi, când echipa noastră a mers la tabăra fotografică, tinerii, împărțiți în grupuri, se aflau pe teren, unde fotografiau împrejurimile, se fotografiau unul pe celălalt, pentru a simți aparatul de fotografiat pe care l-au primit și pentru a învăța să-l utilizeze.
După ce au fost inițiați în arta fotografică, tinerii au avut oportunitatea de a surprinde în fotografii de tip portret trei femei active din comunitate: Aliona Manciu – șefă serviciu la Biblioteca Publică Raională „Dimitrie Cantemir” din Ungheni, Cristina Lupu – antreprenoare, Natalia Junghietu – jurnalistă.
„A fost o experiență foarte frumoasă. Niciodată nu m-am gândit că activitatea mea i-ar putea inspira pe tineri și că imaginea mea ar putea fi folosită ca imaginea unei femei active”, a declarat Aliona Manciu.
La rândul lor, tinerii au rămas entuziasmați de ceea ce au învățat la tabăra fotografică.
Anastasia Robuleț, Ungheni: „Aici am înțeles cum să folosesc cele mai importante setări ale unui aparat foto, ce ar trebui să transmită o fotografie și cât de mare este impactul pe care l-ar putea avea aceasta. Sunt entuziasmată să transmit prin, fotografiile care urmează a fi prezentate la sfârșitul proiectului, necesitatea egalității de gen în societatea noastră. Fotografia va vorbi pentru mine”.
Stela Nistiriuc, Sculeni: „Pentru mine, participarea la tabăra fotografică este o experiență nemaipomenită, una în care am învățat, pe lângă a colabora, să mânuiesc aparatul de fotografiat. Tot ceea ce ne înconjoară ne inspiră, începând de la trainerii noștri și terminând cu locul unde se desfășoară tabăra”.
Valeria Grosu, Manoilești: „Sunt foarte bucuroasă că am ales să particip în acest proiect. Ceea ce mi-a plăcut a fost discuția despre egalitatea între genuri, pentru că promovează susținerea drepturilor fetelor și femeilor. De asemenea, acest proiect contribuie la obținerea visului meu de a deveni o fotografă profesionistă. Acest proiect ne satisface toate necesitățile. Pot spune că Proiectul EVA va schimba viitorul femeilor”.
Tabăra se va încheia cu o expoziție fotografică de grup, realizată de către participanți, chiar în centrul orașului Ungheni, după care fiecare tânăr va organiza o expoziție de autor în localitatea sa.
Această activitate a fost organizată de către Asociația Media-Guard, în cadrul Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”.
Articolul este realizat în cadrul Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women, în parteneriat cu UNICEF Moldova.
Părerile și opiniile exprimate aici aparţin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al UN Women, al UNICEF sau al Uniunii Europene.
Lasă un răspuns