Pompierii explică care sunt pașii efectuați în stingerea incendiilor

Foto: igp.gov.md Imagine simbol

Flăcări, fum și panică. Într-un cuvânt: incendiu. Toți se grăbesc să anunțe 112 și să cheme în ajutor Serviciul de Pompieri pentru a opri focul ce amenință să distrugă totul în calea sa.

Ajunși la fața locului, pompierii își asumă toată responsabilitatea și depun tot efortul pentru a lichida incendiul. Însă, uneori acțiunile pe care le întreprind pompierii, se răsfrâng asupra lor.

De cele mai multe ori, pe lângă faptul că primesc mii de mulțumiri pentru acțiunile întreprinse, sunt situații când acuzele și învinuirile sunt pe ordinea de zi: ba s-au deplasat cu întârziere la fața locului, ba au venit fără apă în rezervorul autospecialei. Iar lista cu pretenții poate să continue la nesfârșit.

Deseori pompierii, pe lângă faptul că se luptă cu flăcările mistuitoare, trebuie să mai „stingă” și spiritele încinse a oamenilor, care fiind în stare de șoc, nu pot analiza logic situația în care s-au pomenit. „Atunci când ceva arde, omul nu poate estima corect timpul și de aceea i se pare că intervenim mai lent”, afirmă și maiorul Sergiu Roșca de la Dfirecția Situații Excepționale Ungheni.

Frecvent auzita replică  „Au venit pompierii fără apă”, sau „Pompierii vin doar cu jumătate de rezervor de apă”, sunt învinuiri pe care pompierii sunt puși în situația de a le asculta mai mereu.

Cu un contraargument în acest sens a venit și Petru Prepeliță, locotenent major al Serviciului Intern: „Nu e posibil așa ceva. Permanent autospecialele au rezervorul plin. Un rezervor al autospecialei are capacitatea de aproximativ două tone, iar dacă, teoretic vorbind presiunea apei este aruncată cu 10 atmosfere, atunci în trei minute, aceste două tone de apă se golesc. După care autospeciala este încărcată cu apă de la cea mai apropiată sursă și pregătită de intervenție”, susțin, la unison, pompierii.

Pentru a diminua zvonurile neîntemeiate care circulă privind promtitudinea intervenției echipelor de salvatori și pompieri la diferite incendii și situații excepționale, angajații Direcției Situației Excepționale Ungheni, explică măsurile care sunt obligați să le îndeplinească aceștia până a purcede la stingerea propriu-zisă a focului. „Acest lucru, de obicei durează nu mai mult de un minut, însă oamenii când sunt în stare de panică, cred că această inspecție durează mult mai mult și de aici rezultă și nemulțumirile ulterioare”, a precizat maiorul Sergiu Roșca.

Potrivit lui, în primul rând, se inspectează terenul și locul unde ar putea amplasa autospeciala. După o minuțioasă verificare, se constată dacă în imediata apropiere unde a izbucnit incendiul se află substanțe explozibile, cum ar fi buteliile de gaz, lichide ușor inflamabile și se înlătură după caz. Se informează dacă în interiorul edificiului se află persoane blocate.

Următorul pas pe care-l efectuează echipa este să se asigure dacă energia electrică este deconectată pentru a evita electrocutarea efectivului. După ce s-a efectuat cercetarea și au fost înlăturate toate obiectele care ar putea îngreuna intervenția, se dă comanda de a lansa apa pentru a stinge incendiul. „Noi ne străduim să ajungem cât mai urgent, însă mai sunt și careva situații care ne îngreunează ajungerea într-un timp scurt. Uneori sunt ambuteiaje prin oraș, iar unii șoferi nu au bunul simț să elibereze calea, cu toate că sunt incluse girofarele”, a conchis Sergiu Roșca.

Tatiana Tesliuc

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *