Noua Unitate de Pompieri și Salvatori din Ungheni va fi dat în exploatare în câteva luni

Sursa: Expresul

Unitatea de Pompieri și Salvatori din Ungheni va fi dată în exploatare la sfârșitul anului 2021. Circa 80 la sută din construcții au fost efectuate. Despre acest lucru ne-a informat Sergiu Postolachi, șeful Direcției Situații Excepționale (DSE) Ungheni.

De menționat, că Unitatea de Pompieri și Salvatori este edificată din temelie. Aceasta va avea mai multe încăperi multifuncționale, birouri de lucru, boxe pentru păstrarea tehnicii de intervenție în situații excepționale, dar și săli de conferință și instruiri. „Mai este preconizat să fim dotați cu o autoscară și o autospecială nouă. De asemenea, în cadrul proiectului SMURD – 2 urmează să primim două autospeciale, care au fost livrate recent în țară”, a menționat șeful DSE Ungheni.

Potrivit lui Sergiu Postolachi, o dată ce va fi dată în exploatare Unitatea de Pompieri și Salvatori, în unitatea veche, care a fost reparată anul trecut în cadrul proiectului SMURD-2, va fi dislocat serviciul SMURD. „Tot în cadrul vechii unități ai Direcției Situații Excepționale va rămâne blocul administrativ”, a mai adăugat șeful DSE.

Realizarea proiectului se face graţie Programului de Asistenţă Tehnică cu suportul Departamentului Apărării al Statelor Unite ale Americii. Contribuţia poporului american este estimată la peste 470 mii dolari.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *