Tatiana Tesliuc: E mult mai simplu să vorbim, decât să ne adunăm și să rezolvăm

Recent, pe rețelele sociale „au curs” la propriu fotografii și înregistrări video produse de inundațiile în Germania. Nu am să mă apuc să descriu groaza, panica și disperarea care i-a cuprins pe oamenii care au fost martori și au resimțit pe pielea proprie efectele crunte în momentul declanșării urgiei, și ceea ce a lăsat apa după ce a trecut.

Ceea  ce a atras atenția a fost o fotografie ce a devenit virală în spațiul online. În fotografie era surprinsă o scenă, în care mai mulți locuitori de pe o stradă s-au înarmat cu lopeți, mănuși de cauciuc și au pornit să „curețe” urmele lăsate de intemperie.

Da, știu că nu e bine să te uiți peste gardul vecinului, dar nu am putut să trec cu vederea altruismul și implicarea celor de acolo, și indiferența, și nepăsarea celor de aici, în diverse probleme cu care ne ciocnim.

Acesta a fost doar un exemplu și vreau să fie tratat ca atare. Ideea la care am vrut să ajung este că oamenii nu au așteptat să li se facă cuiva milă de problemele care s-au abătut pe neașteptate, nu au aruncat vina pe nimeni. Pur și simplu s-au mobilizat pentru a strânge ceea ce natura a lăsat în urma ei.

În cele ce urmează a fi relatate mai departe, am să mă agăț doar de unele aspecte ale „implicării” noastre, ca și cetățeni, în unele privințe ce țin strict de comunitatea unde viețuim.

La noi, există două tipuri de oameni: cei cărora le pasă și cei pe care-i doare în cot de tot și toate. Vara aceasta a fost generoasă cu precipitațiile care au căzut pe întreg teritoriul țărișoarei noastre. De asemenea, totul a crescut: începând de la plantele pământului din care ne înfruptăm, până la buruienile care ne invadează grădinile, câmpurile și mai nou, cele care cresc pe marginea drumului, la poartă. Buruieni înalte de un metru, stau falnice în arșița soarelui sau în bătaia vântului. Uneori, mai auzi bârnâitul motocoasei, semn că cineva s-a arătat deranjat de invazia buruienilor.

Pe de altă parte ambrozia, care stă la baza multor alergii, crește nestingherită, în toată „splendoarea” ei. Păi, nu ar fi inteligent să înlăturăm lucrurile pe care le clasificăm drept deranjante și să nu așteptăm pomană de la autorități?

E lucru deja dovedit, dacă vrem, noi putem să răsturnăm și munții, numai dacă este în folosul nostru personal. Altminteri, nu prea ne avântăm. Ce s-a întâmplat cu oamenii noștri harnici, săritori la nevoie, care se adunau acolo unde era o problemă și împreună o rezolvau?

Acum fiecare e pe cont propriu. Nu se mai mobilizează ca înainte să ofere o mână de ajutor! Cel mai ușor, în zilele astea e să fii și surd și mut la problemele altora. O poziție perfectă, dar nu corectă.

Cel mai simplu e să găsim un țap ispășitor, să arătăm cu degetul și să trâmbițăm în gura mare că autoritățile nu lucrează. E mult mai simplu să vorbim, decât să ne adunăm și să rezolvăm.

Ce a fost am văzut, ce va fi, vom vedea… Cert e că exemplul indiferenței și nepăsării pe care îl demonstrăm tinerei generații, va lăsa amprentă grea asupra viitorului. Cu așa abordare asupra lucrurilor, asupra vieții în general, vom stagna încă mult la capitolul dezvoltare.