Agenția Servicii Publice a modificat tarifele. Înregistrarea căsătoriei nu va mai fi gratis!

De astăzi, tarifele pentru unele servicii la perfectarea actelor sunt modificate. Agenția Servicii Publice (ASP) a majorat prețul la certificatele de stare civilă și acte de identitate. Pe de altă parte, unele documente vor putea fi obținute mai devreme, la același preț. Prevederile au fost adoptate încă în decembrie 2020, transmite ziuadeazi.md

Înregistrarea căsătoriei în timp de 25 de zile costă 260 de lei, deși până acum acest serviciu era gratuit. Pentru cei care vor dori să înregistreze căsătoria în regim urgent vor trebui să scoată din buzunar 7 280 de lei.

Pentru un certificat de divorț, cetățenii vor trebui să achite 300 de lei în loc de 100 de lei pentru serviciu, în cazul în care ambii soți sunt de acord, iar actul, în temeiul deciziei instanței de judecată, rămâne gratuit.

Actele de identitate vor putea fi obținute într-un termen mai scurt. Documentul va putea fi ridicat în 20 de zile, în loc de 30 de zile, iar prețul este neschimbat. Procedura este aceeași și pentru termenul de 10 zile, în loc de 15, care costă 260 de lei.

Tarifele rămân neschimbate pentru cei care vor dori să obțină permisul timp de 24 de ore, 520 de lei, sau timp de cinci zile, 390 de lei. Pașaportul va putea fi perfectat în 20 de zile, și nu 30 așa cum era pana cum, la prețul de 850 de lei, iar termenul de 15 zile dispare.

În schimb, acesta va putea fi efectuat în 10 zile lucrătoare și va costa 1 280 de lei. Costul perfectării acestui act în 5 zile va rămâne același, de 490 de lei, iar pentru perfectarea pașaportul în 24 de ore, va trebui să scoateți din buzunar 1 700 de lei.

Vedeți tarifele noi în următorul tabel:


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *