După 15 ani de așteptare, veteranii de război ar putea avea, în curând, un monument la Călărași

De mai bine de 15 ani, veteranii Războiului din Afganistan din raionul Călărași au făcut demersuri repetate la autorități pentru a le permite edificarea unui monument comemorativ. Problema părea să stea în găsirea unui loc potrivit pentru amplasarea monumentului respectiv. Astfel, după ce terenul pe care ar urma să fie ridicat monumentul, a migrat dintr-un punct în altul al orașului, se pare că în sfârșit a fost selectat. La ultima ședință a Consiliului orășenesc, din 21 mai 2021, s-a aprobat schița de proiect a monumentului și locul amplasării, care este în scuarul central din strada Biruinței, în nemijlocita apropiere a Consiliului raional.

Tudor Gajim, președintele Asociației raionale a Veteranilor Războiului din Afganistan, asociație care la moment numără 146 de membri, dă vina pe neimplicarea autorităților în problema dată. ”Ne dorim un monument nu doar pentru comemorarea celor ce au luptat în Afganistan, ci și pentru cei căzuți în Conflictul armat de pe Nistru, sau la înlăturarea consecințelor Avariei de la Cernobîl. Ar fi frumos pentru toți să existe un loc unde să putem depune flori, să depănăm amintiri. Am făcut o tradiție, împreună cu colegii, să mergem în data de 15 februarie la Chișinău și să depunem flori, dar dacă ar fi în teritoriu, poate lumea și-ar aduce aminte mai des de cei care, fără voia lor, a trebuit să lupte în războaie”, este de părere Tudor Gajim. Potrivit lui, nu e nevoie de mult spațiu, dar e rușinos că în cei 32 de ani de la acel război, autoritățile pasează de la unul la altul problema dată, iar terenurile identificate pe parcurs au fost apoi luate înapoi prin decizii neclare, iar până astăzi veteranii nu s-au ales decât cu un munte de documente și demersuri eșuate.

”Acum că s-a început iar campania electorală, cu siguranță că nu se va întreprinde nimic în următoarea perioadă. Consiliul raional a promis să ne aloce 300 mii de lei pentru construcție, dar încă nu se știe dacă vom vedea acest suport. Dacă inițial aveam un proiect mai mare, în jur de un milion de lei, acum l-am simplificat maxim și ne dorim să avem cheltuieli mai puține, deși materialele sunt foarte costisitoare ”, povestește Tudor Gajim, care ne-a mai comunicat că la moment nu are niciun leu adunat pentru aceasta.

”Istoria e istorie, ne place sau nu, dar așa au fost timpurile și nimeni nu s-a dus de bună voie la război. E știut că tânăra generație nu este pregătită să facă față unui conflict, dar noi ar trebui să fim un exemplu viu pentru ei”, a conchis Tudor Gajim.

Doina Harea


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *