Cum facem diferența dintre o alergie și infecție respiratorie, ne spune medicul Serghei Adrian
Deși sunt boli absolut diferite și necesită un tratament corespunzător, alergiile și infecțiile respiratorii, din motiv că au unele simptome comune, adesea sunt confundate și, prin urmare, persoana afectată face o serie de greșeli, încercând să găsească singur leacul potrivit.
Cum facem diferența ne explică Serghei Adrian, medicul ORL de la Clinica Sante Călărași.
„Febra este una dintre diferențele esențiale, vorbind clinic. Adenovirusul dă o rinoree abundentă, cu iritație și conjunctivită. Însă dacă e sezonul alergiilor, în special perioada când înflorește ambrozia, și aici debutul alergiei poate fi însoțit de rinoree (scurgeri nazale) și înroșire a ochilor. Doar consultul medicului ORL și câteva analize de laborator simple pot clarifica dacă e vorba de o alergie sau o infecție respiratorie”, a menționat medicul ORL-ist, Serghei Adrian.
Pentru a ușura povara persoanelor care încă mai „ghicesc” o fi alergie sau răceală, Clinica Sante a elaborat un pachet de analize pentru diagnostic diferențiat al infecțiilor respiratorii cauzate de virus sau bacterie și procesele alergice. Pachetul include 5 investigații de laborator: exsudatul faringian și nazal, pe care toți o cunoaștem ca acea colectare cu bețișorul din gât și din nas, hemoleucograma completa (generală sânge), VSH și IgE total seric. Prețul promoțional al pachetului este de 420 lei. Oferta este valabilă în toate centrele Clinica Sante, inclusiv la Călărași unde puteți beneficia și de o consultație a medicului ORL-ist Serghei Adrian.
„Spre exemplu analiza generală a sângelui arată anumite probleme de sănătate pe care le are o persoană și doar medicul specialist poate interpreta rezultatul. Dacă vedem că IgE total este mărit, este clar că este vorba de un proces alergic”, a explicat medicul ORL-ist.
În cazul alergiilor nu mai e cazul să presupuneți de la ce ar putea fi. Lista alergenilor la care se expune o persoană în ziua de astăzi este extrem de lungă. Dar și aici medicina de laborator este în pas cu nevoile oamenilor. În ajutor vine testul ALEX care timp de o zi arată rezultatul la ce persoana a făcut alergie. Este vorba iarăși de o analiză din sânge care poate fi făcută în orice perioadă a zilei și chiar dacă luați tratament cu antialergice.
Trebuie să recunoaștem însă că mulți, pentru a nu se complica cu analizele și consultarea medicului, în cazul unei tuse administrează tot felul de medicamente: și antialergic, și antiviral, și antibiotic, iar unii mai completează lista și cu un antimicotic. Care pot fi urmările a unui astfel de tratament medicamentos necontrolat? „E o catastrofă. Pacientul trebuie consultat de medic. Trebuie supus unor investigații pentru a stabili un diagnostic corect. Este grav dacă un pacient ia antibiotic fără a fi văzut de medic”, a atenționat medicul specialist de la Clinica Sante din Călărași.
Și ce facem dacă dimineața ne trezim cu durere în gât și cam răgușiți? Dăm vina pe acea cană de apă rece băută prea repede, sau pe codiționerul din mașină, sau polenul de flori, sau poate cineva a tușit fără să pună mâna la gură? Medicul ORL spune că nu e treaba pacientului să se dea cu presupunerile, mai ales că lista bolilor care ar putea să cauzeze acest simptom se mai completează cu una: „Trebuie de evaluat starea pacientului, pentru că durerea în gât poate apărea și în cazul pirozisului, nu doar în caz de o infecție respiratorie. Dacă nu există o infecție virală sau bacteriană, cel mai des este vorba de un reflux gastroesofagian”.
Potrivit medicului ORL-ist Serghei Adrian, complicațiile unui tratament luat fără a cere ajutorul medicului sunt puțin spus neplăcute și destul de multe la număr: otite și rinosinuzite purulente, angine, laringite, bronșite etc. Toate pot fi prevenite dacă persoana se adresează la timp la medic, face analizele necesare și primește un tratament corespunzător.
Serghei Adrian este medic ORL-ist la Clinica Sante din Călărași, str. Mihai Eminescu 48.
În cadrul Clinica Sante Călărași vă puteți programa inclusiv la medicii: ginecolog, urolog, cardiolog, terapeut-endocrinolog, neurolog.
Programare la numărul de telefon: 079 77 44 40.
Lasă un răspuns