Valentina Axan – numele pe care-l va purta biblioteca din Buciumeni

Pentru a înveșnici numele fostei bibliotecare Valentina Axan, care timp de 41 ani a stat la cârma bibliotecii din Buciumeni, s-a decis printr-un demers înaintat la Consiliul Comunal din comună, de a i se acorda Bibliotecii Publice din Florești, denumirea de Biblioteca Publică Buciumeni „Valentina Axan”.

Această inițiativă vine în contextul în care Biblioteca din Buciumeni împlinește anul acesta 65 de ani. „Toate activitățile, inclusiv schimbarea numelui sunt dedicate acestui eveniment”, spune Olga Rotaru, bibliotecară șefă la Biblioteca comunală Buciumeni.

Olga Rotaru spune că a înaintat demersul cu privire la redenumirea bibliotecii în luna aprilie, iar la data de 15 mai a fost aprobat la ședința Consiliului.

Ideea i-a încolțit de mult timp în gând, mai ales că biblioteca este singura care întreține cu cărți utilizatorii din cele două sate: Florești și Buciumeni.

„Comuna noastră a avut două biblioteci. Când Valentina Axan a ieșit la pensie s-a închis biblioteca din Buciumeni, iar mai apoi s-a distrus și localul”, povestește bibliotecara.

Mai mult decât atât, dânsa menționează și despre frecventele confuzii care se făceau din motiv că coincidea denumirea bibliotecii din satul Florești, cu cea din orașul Florești. „ De obicei, atunci când mai făceam proiecte, apăreau careva neclarități, încurcături. Iar motivul era asemănarea denumirilor.”, precizează Olga Rotaru.

În această ordine de idei, scopul demersului a fost de a redenumi biblioteca, deoarece mai apar careva probleme și la documentație. „În acte figurează Biblioteca Publică satul Florești, dar ștampila o pune administrația publică Buciumeni. Deoarece toate instituțiile sunt într-un cerc, am hotărât ca biblioteca să fie tot Buciumeni, la fel cum e primăria, grădinița, gimnaziul”, afirmă Olga Rotaru.

De fosta bibliotecară o leagă multe amintiri. Povestește că anume Valentina Axan i-a fost un adevărat mentor, care a ghidat-o și i-a oferit învățături în administrarea bibliotecii, ce i-au fost cu adevărat utile în exercitarea funcției pe care o deține. „A fost o doamnă care atât de mult și-a iubit munca și chiar merită să i se acorde bibliotecii numele dânsei. Și-a susținut mereu cititorii. Dacă aveam nevoie de un sfat în domeniu, la dânsa apelam de fiecare dată, mai ales atunci când venisem ca tânăr specialist”, își amintește Olga Rotaru.

Mai ales, Olga Rotaru crede că anume prin redenumirea bibliotecii în memoria regretatei bibliotecare Valentina Axan, vor putea motiva tânara generație spre a realiza lucruri frumoase pentru localitatea lor și de a rămâne, de ce nu, personalități marcante în viața comunei. „Inițiativa e o motivație pentru ca tinerii să facă lucruri bune. Atât de bune că, poate cândva, de ce nu, să devină personalități de vază în baștina lor”, a concluzionar bibliotecara.

Tatiana Tesliuc

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *