Scandal de proporții. Șefului Comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice de la Tokyo i s-a cerut demisia pentru că a spus că femeile vorbesc prea mult
Președintele Comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice Tokyo- 2020, Yoshiro Mori, se află în centrul unui scandal în urma unor remarci sexiste, transmite Euronews, preluat de Digi24.ro.
El s-a plâns că ședințele la care iau parte femeile sunt prea lungi, deoarece acestea vorbesc prea mult și au dificultăți în a-și termina intervențiile.
Potrivit sursei citate, comentariile lui au produs un val de nemulțumiri în Japonia, unde femeile sunt subreprezentate în politică și în sălile de consiliu, iar mai multe reprezentante ale sexului feminin au cerut demisia lui Mori, transmite Euronews, preluat de Digi24.ro
Într-o ședință online a consiliului de administrație al Comitetului Olimpic Japonez, la care a participat și presa, Yoshiro Mori a spus că, de fiecare data, când la întâlnirile administrative iau parte și femeile, totul durează mult mai mult decât ar trebui, subliniind că acest lucru este enervant.
„Femeile au spirit de competiție. Dacă una ridică mâna (ca să intervină – n. r.), celelalte cred că trebuie și ele să se exprime. De aceea până la urmă vorbește toată lumea”, a adăugat acesta.
În ciuda presiunilor de a demisiona, președintele Comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice de la Tokyo a declarat că nu are de gând să facă acest lucru.
Lasă un răspuns