O tânără interpretă din raionul Călărași a obținut Marele Premiu la un concurs internațional din Egipt
Mihaela Stratan, o tânărăîn vârstă de 17 ani din satul Păulești, raionul Călărași, a obținut Marele Premiu (Super Grand Prix) la Concursul Internațional de Artă ”Red Sea Star”, organizat de președintele Asociației Mondiale a Artelor Interpretative (WAPA), Armando Gukasyan.
Concursul a avut loc în luna februarie în Egipt, informează MOLDPRES.
Potrivit specialiștilor, Mihaela Stratan are un timbru deosebit, este foarte talentată și a reușit deja să adune numeroase premii la diverse concursuri naționale și internaționale. Astfel, a obținut Premiul Mare la concursurile: „Doua inimi gemene”, în memoria Doinei și a lui Ion Aldea Teodorovici (2016), „Perlele marii” (Israel, 2019), „Constelația necunoscută” (România), „Белая жемчужина Черного Моря” (Federația Rusă, 2017), „Звездочки Адыгеи” (R. Adîgheea, 2017).
A obținut premiul I la concursurile: „Битва голосов” (Moscova, 2019), „Мос Газ зажигает звезды” (Moscova). Trei ani consecutive, din 2017 până în 2019, a participat la Concursul Internațional de Artă „Constelația talentelor” din Chișinău, devenind laureată, gradul I și deținătoarea Marilor Premii solo și în duet.
În anul 2020, Mihaela a participat în concursuri online, unde a obținut noi performanțe: Concursul din Las Vegas – locul I, „Vorld vision” din Armenia – locul 1, „Sing at home” din Italia – locul 2.
Potrivit producătoarei Eugenia Ursu, tânăra cunoaște bine pianul și studiază saxofonul. Face lecții de vocal cu profesoara din capitală Tamara Brighidin.
Mihaela Stratan s-a născut în anul 2003, în satul Păulești, raionul Călărași. Locuiește împreună cu bunicii din partea mamei. Părinții ei au divorțat și ambii s-au recăsătorit, dar o susțin pe fiica lor în tot ce face. În prezent, Mihaela este elevă în clasa a XI-a.
În zilele următoare, pe 19-21 februarie, Mihaela Stratan este invitată la Festivalul-concurs de muzică „Supervedete… de Dragobete”, ediția a IV-a, din Vaslui, România.
Lasă un răspuns