Condițiile în care activează medicii ungheneni. Câte locuri vacante sunt la momentul de față

750 de consulturi medicale înregistrează zilnic Secția asistență medicală specializată de ambulator a Spitalului Raional Ungheni. Lunar aici sunt înregistrate circa 17500 de consulturi, se arată în Nota informativă despre activitatea IMSP Spitalul Raional Ungheni pe 9 luni ale anului 2020. În medie, zilnic, un medic efectuează 25 de consulturi, în timp ce normativele sunt de două ori mai mici. Secția este suprasolicitată.

Numărul adresărilor la Unitatea Primiri Urgente (UPU) a Spitalului Raional a ajuns, în primele 9 luni ale anului trecut, la 12897, fiind interrnați 6775 de pacienți, iar altor 6122 li s-a acordat ajutor merdical, aceștia fiind direcționați la tratament ambulator.

Practic, zilnic, medicii specialiști sunt chemați pentru a examina pacienții în orele de noapte. De notat că a doua zi, acești medici sunt obligați să vină la serviciu și să muncească de dimineață până seara. În primele 9 luni ale anului 2020, au fost înregistrate 669 de chemări ale medicilor pe timp de noapte.

La momentul de față, Spitalul Raional Ungheni duce lipsă acută de cadre. Potrivit Listei funcțiilor vacante înaintate Ministerului Sănătății, Munciii și Protecției Sociale, sunt vacante 41 de posturi. E nevoie de câte 4 medici urgentiști, neurologi, reanimatologi-anesteziști. Spitalul are nevoie și de neonatologi, și de psihiatri, și de pneumologi. Sunt 3 locuri vacante în radiologie și imagistică.

Medicii, însă, nu se grăbesc să vină nici la Spitalul Raional din Ungheni, nici la celelalte spitale raionale din Republica Moldova, motivul fiind salarizarea joasă și condițiile de muncă precare.

„Fiind membrul Consiliului Administrativ al Spitalului, nu am simțit nici un interes față de spital, una dintre instituțiile strategice ale raionului Ungheni”, a scris pe pagina sa de facewbook Vadim Rusu, șeful UPU.
„Dar au fost oare consilierii nostri vreodată să vadă care e situația în instituția din subordine? Cu excepția unora, bineînțeles”, a făcut o remarcă și directorul adjunct al Spitalului Raional Ungheni, Marina Podoroghin.

De notat că fondatorul Spitalului Raional Ungheni este Consiliul Raional.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *