Un nou proiect „de suflet” pentru Muzeul de Istorie și Etnografie din Călărași

Un album în care se vor regăsi istoriile de viață și amintirile unor oameni care au activat, au construit și au trait la Călărași va apărea în anul 2021. Asta, datorită Proiectului „În Etate cu Demnitate”, lansat în luna octombrie 2020, finanțat și tutelat de către Muzeul de Istorie și Etnografie din Călărași.

„Acest proiect este unul de suflet, căci am ca protagoniști oamenii excepționali, ce m-au făcut să plâng, să râd, să mă uimesc”, a scris pe pagia sa de facebook muzeografa Mariana Iurcu, cea care l-a inițiat și-l impplementează. Potrivit ei, protagoniștii sunt foști directori de școli, primari, medici, casnice, bibliografi, militari, sportivi, polițiști, pompieri, fotografi, cântăreți, meșteri populari, educatori, poștași, jurnaliști etc.

 

Fotografii: Facebook.com/Mariana Iurcu

Proiectul va fi finalizat, cel mai probabil, pe 1 octombrie 2021, de Ziua Internațională a persoanelor în etate.

Prima idee a unui astfel de proiect a venit în 2018, de la viceprimarul de atunci al orașului Călărași, Victor Ambroci, care i-a solicitat Marianei Iurcu să-i abordeze pe vârstnicii localității, cât aceștia mai sunt în viață și ar putea oferi informații utile pentru muzeu.
”Nu prea aveam timp atunci sau nu înțelegeam cum aș putea să valorific acest aspect istoric al mărturiilor vii, patrimoniul uman al orașului Călărași”, recunoaște Mariana Iurcu.

Dar a venit pandemia, cu timp liber și mai puțini vizitatori la muzeu. „Ziua decesivă a fost în septembrie, când Iacob Mândrescu m-a îndemnat să scriu ceva și despre oamenii vii, nu doar despre cei trecuți la cele veșnice. Și atunci mi s-a aprins „becul”, dându-i dreptate că am dat prea multă atenție personalităților din secolelel 19-20, care au făcut istoria și au dus faima orașului în lumea mare, iar de cei vii uităm”, povestește muzeografa.

Acum se consideră o persoană norocoasă, căci află multe lucruri interesante, multe taine, durerile și bucuriile, pe care le-a oferit destinul oamenilor în etate din Călărași și care reprezintă o părticică din istoria localității.

Lista celor cu care uurmează să discute Mariana Iurcu e mare. Ceea ce-și dorește e ca toți să accepte să-și împărtășească amintirile cu ea.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *