La Călărași. Au primit sacoșe din pânză în schimbul celor din plastic
Zeci de călărășeni au avut parte de o surpriză frumoasă în ziua de 4 decembrie. Grație unei acțiuni, întitulate „Torba bunicii”, au fost distribuite trecătorilor zeci de sacoșe din pânză în schimnul celor din plastic.
Sacoșele din pânză au fost brodate de către meșterițe, voluntarele vârstei de aur din satele Palanca, Bravicea, Rădeni, Temeleuți, Sadova, Sipoteni, din orașul Călărași, precum și de către elevii gimnaziilor Hîrjauca și Săseni, în cadrul proiectului „Solidaritatea între generații, activ indiferent de vârstă”, finanțat de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și împlementat de Asociația Obștească „Casa Părintească” în parteneriat cu Consiliul Raional Călărași, Direcția de Cultură și Turism Călărași.
Astfel, oamenilor li s-a dat de înțeles încă o dată că trebuie să renunțe la pungile de plastic, care au un impact negativ asupra mediului și care pot fi înlocuite lejer cu sacoșe din pânză.
De notat că acest proiect face parte din Programul Național de Granturi Mici în domeniul îmbătrînirii active, scopul acestuia fiind promovarea participativă a vârstnicilor și a îmbătrânirii active în raionul Călărași și îmbunătățirea dialogului intergenerațional.
Partenerul media în proiectul respectiv este ziarul regional EXPRESUL.
Lasă un răspuns