Ieșenii își doresc dezvoltarea relațiilor economice în regiunea Iași – Ungheni. Ce fac pentru asta?

Municipalitatea ieșeană va implementa un proiect de „reabilitare a infrastructurii de transport în regiunea transfrontalieră Ungheni – Iaşi, în vederea fluidizării traficului către punctul de trecere a frontierei Sculeni”, anunță Primăria municipiului Iași pe pagina sa de facebook.

Scopul acestui proiect constă în dezvoltarea relațiilor economice în regiunea Iași – Ungheni prin îmbunătățirea infrastructurii de transport în zona de frontieră, pentru a facilita astfel accesibilitatea și tranzitul mărfurilor și persoanelor la punctul de frontieră Sculeni (România) – Sculeni (Moldova).

Bugetul proiectului, finanțat prin intermediul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014 – 2020, este de 1.641.439,71 euro, din care municipiului Iași îi revine suma de 950.695,71 euro, inclusiv contribuția proprie de 95.070 euro. Perioada de implementare este de 24 de luni.

Grație proiectului respectiv, se va îmbunătăți calitatea infrastructurii Parcului Științific și Tehnologic TEHNOPOLIS (parcări, trotuare, iluminat), pentru a facilita comerțul transfrontalier între județul Iași și districtul Ungheni și pentru a spori siguranța și viteza transporturilor.

Vor fi modernizate: două căi de acces cu lungimi de aproximativ 250 metri și 430 metri (asfalt, restaurare trotuar, fibră optică, rețea electrică, stâlpi de iluminat, rețea de supraveghere video); parcare pentru remorci (parcare, anexă cu utilități, minicameră de așteptare, ecran video); căile de acces în interiorul TehnopolIS (cu o lungime aproximativă de 1.200 metri) prin asfaltare; locurile de parcare (112 locuri), trotuarele și rețeaua de supraveghere video.


De asemenea, proiectul prevede organizarea unei campanii de informare, vizite de studiu și schimb de experiență, conferințe de lansare și de închidere.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *