Au făcut un pas spre schimbare. Flashmob la Costuleni cu diplome și cuvinte de mulțumire

Asociația Obștească „Ecologie pentru Sănătate”, împreună cu membri ai Consiliului Local al Tinerilor din Costuleni, s-a alăturat Campaniei „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”.

Pe 3 decembrie, ei au organizat la Costuleni un flashmob, ținând în mâini afișe cu îndemnuri antiviolență. Sloganul campaniei este: „Sparge cercul violentei! Fă un pas spre schimbare!”.

Rodica Guțu, președinta AO „Ecologie pentru Sănătate”, le-a înmânat tinerilor diplome de gratitudine, pentru activismul lor, dar și implicarea, în calitate de voluntari, în realizarea Proiectului „În forță pentru viață activă”.
De notat că acest proiect a fost finanțat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și s-a axat pe persoanele cu vârsta de 60 și mai mulți ani.

O diplomă a primit și primarul localității, Andrei Rudicov, pentru deschidere și sprijin în instalarea, în parcul din Costuleni, a patru bănci, confecționate în cadrul proiectului.

„Sunt foarte frumoase și comode. De aceste bănci se vor bucura, mai ales, oamenii în etate, căci în preajmă se află ambulatoriul, primăria, oficiul poștal, piața și farmacia”, a menționat Rodica Guțu.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *