Un felinar multifuncțional, menit să informeze turiștii, va fi instalat la Călărași

La Călărași va fi instalat un felinar. Nu unul simplu, ci unul multifuncțional turistic. Acesta își va găsi locul chiar vizavi de Muzeul de Istorie și Etnografie ”Dumitru Scvorțov – Russu” din orașul Călărași.

”Este un proiect care va informa vizual turiștii despre domeniul socio-cultural din orașul Călărași și, totodată, îi va implica în evenimentele cultural-artistice, organizate de muzeu”, ne spune Mariana Iurcu, ghid la Muzeul din Călărași.

Apropo, acest felinar va fi instalat grație angajaților de la Muzeul de Istorie și Etnografie din Călărași care vor implementa proiectul și va fi finanțat de către Primăria orașului Călărași, în cadrul inițiativei Bugetare Participative. Valoarea toatală a proiectului va fi de 45 mii 860 lei.

”Felinarul propriu-zis are drept scop informarea și familiarizarea cetațenilor orașului Călărași cât și a turiștilor cu atracțiile turistice din orașul Călărași”, mai spune Mariana Iurcu. Și asta pentru că acesta va avea niște elemente funcționale, care fiecare în parte, are un scop binedefinit.

”Indicatoarele ,,km 0” vor indica distanța până la primaria orașului Călărași și în direcția opusă – gara auto. Ceasul mecanic va indica ora locală. Harta turistică de pe felinar va indica peste 25 de atracții turistice. Clopotul va anunța fiecare eveniment organizat de către Muzeul de Istorie și Etnografie”, explică ghidul. Totodată, cutia poștală care va fi instalată pe felinar va avea menirea de a aduna sugestiile și recomandările localnicilor la diferit subiecte. Iar lada de gunoi, sub formă de valiză, care printr-o singură apăsare a butonului cu piciorul, poate fi utilizată cu ușurință pentru depozitarea deșeurilor. Și da, felinarul multifuncțional va ilumina pe timp de noapte.

Potrivit angajaților de la muzeu, fiecare element arhitectural este un plus valoare la imaginea muzeului și al orașului Călărași în general. ”Vizibilitatea muzeului dar și aspectul practic al felinarului vor contribui, în primul rând, la o conlucrare directă cu locuitorii orașului. Prin cutia poștală instalată pe felinar va crește nivelul de transparență și implicare a fiecarui cetățean, comunicarea cu autoritatea publică și instituții publice în domeniul culturii va fi realizată prin intermediul ,,felinarului multifunctional turistic”, a subliniat Mariana Iurcu. ”Luând în considerație că mulți cetățeni a orașului Călărași înca nu au pașit pragul muzeului, suntem siguri că felinarul multifuncțional și evenimentele realizate prin intermediul acestuia,  vor avea impactul scontat și mărirea numarului de turiști”, a completato și Ana Pșenițchi, directoarea Muzeului de Istorie și Etnografie din Călărași.

Totodată luând în considerație aspectul său, angajații Muzeului declară în unison că felinarul va deveni unul din elementele definitorii ale orașului Călărași prin intermediul căruia va crește nivelul de socializare a populației cu domeniul culturii și artei și dezvoltarea gustului estetic.

NOTĂ: Lucrările de instalare vor începe în luna februarie a anului viitor.

Natalia Junghietu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *