Mortalitatea prin COVID-19 la Ungheni a depășit media pe republică

27 de pacienți infectați cu COVID-19 sunt internați, la momentul actual, în Spitalul Raional din Ungheni.

Potrivit lui Sergiu Talmaci, șeful secției epidemiologie a Centrului Sănătate Publică, au fost reprofilate deja pentru tratarea bolnavilor de COVID-19, trei secții din spitalul respectiv.

Alți doi ungheneni infectați cu COVID-19, sunt internați în spitalele din Chișinău.

Numărul deceselor din cauza infecției COVID-19 este, în raionul Ungheni, de 39, ceea ce reprezintă 3,2% din numărul îmbolnăvirilor. Media pe republică e de 2,31%.

Cele mai multe decese au fot înregistrate în municipiul Ungheni – 15, ceea ce reprezintă, însă, 2,84% din numărul total al îmbolnăvirilor.
Între localitățile rurale din raion lider e satul Sculeni, cu 4 decese, după care urmează satele Costuleni și Cornești – cu câte 3 decese.

Numărul total al persoanelor infectate este, la ziua de azi, în raionul Ungheni, de 949. Sunt deja tratați 737 de pacienți.
Cazuri active de infecție cu COVID-19 sunt înregistrate, la momentul de față, 201. Ambulatoriu (la domiciliu) se tratează 201, alți 29 fiind internați în spital.

Per total, în Republica Moldova au fost înregistrate 83.592 de cazuri, dintre care 64.826 sunt tratate. Numărul deceselor e de 1.930.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *