FOTO. Cafeneaua ideilor în municipiul Ungheni. Tinerii vor să reabiliteze un monument

Fondul pentru Tineri Ungheni, coordonat de Marina Atamuratov, specialist tineret și cultură la Primăria municipiului Ungheni, a organizat, pe 20 noiembrie, “Cafeneaua ideilor”, pentru ca, împreună cu semenii lor, să identifice soluții la diversele provocări cu care se confruntă aceștia.

”Ne dorim, prin acest eveniment, să-i facem pe cât mai mulți tineri să conștientizeze necesitatea implicării lor în viața comunității, să-i facem să înțeleagă cât de important este activismul lor și cum pot să se implice”, a explicat Marina Atamuratov.

Evenimentul a avut loc, grație Proiectului „Reabilitarea monumentului feroviar (locomotiva) din centrul orașului Ungheni” din cadrul Programului raional de granturi pentru organizațiile de tineret și grupurile de inițiativă ale tinerilor din raionul Ungheni, finanțat de Ministerul  Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, co-finanțat de Consiliul Raional Ungheni, coordonat de Direcția Educație Ungheni.

Durata de implementare a proiectului este de 2 luni, timp în care tinerii vor organiza colectări de fonduri, pentru a duce la bun sfârșit reabilitarea locomotivei. Reamintim că lucrările au început în august, când locomotiva a fost curățită, a fost vopsită. Urmează lucrări de amenajare a terenului adiacent.

Totodată, va fi organizată o masă rotundă cu participarea oamenilor legii, pentru ca tinerii să înțeleagă ce înseamnă delicvența juvenilă și cum poate fi prevenită.

NOTĂ: Locomotiva a fost instalată în centrul municipiului Ungheni în anul 2006, ca simbol al faptului că la Ungheni există unul dintre cele mai mari centre feroviare din Republica Moldova. A fost fabricată în anul 1951 la fabrica MABAG din Budapesta, Ungaria și este una din puținele de acest fel din Moldova.

În anul curent, Fondul pentru Tineri Ungheni a decis s-o renoveze, pentru a deveni un adevărat punct de atracție atât pentru ungheneni, cât și pentru cei ce vizitează Ungheniul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *