Știi ce zi e azi?
9 octombrie este a 282-a zi a calendarului. Mai sunt 83 de zile până la sfârșitul anului.
Este Ziua mondială a poștei. La 9 octombrie 1874 a fost înființată Uniunea Generală a Poștelor, devenită, în 1878, Uniunea Poștală Universală (din 1947 – instituție specializată a ONU, cu sediul la Berna).
Tot pe 9 octombrie este Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului – în această zi, în 1941, a început deportarea evreilor din Bucovina în Transnistria.
La 9 octombrie 1003, primul european, un viking, pe nume Leif Erikson, pășește pe pământul Americii de Nord.
În 1201, la 9 octombrie, s-a născut Robert de Sorbon, teolog francez și fondatorul celebrei universități Sorbona.
În 1829, pe 9 octombrie, un grup de alpiniști, condus de Friedrich Parrot, reușesc prima ascensiune a muntelui Ararat.
9 octombrie 1855 – Isaak Singer brevetează mașina de cusut.
Tot pe 9 octombrie, dar în 1890, a fost realizat primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, reușit de francezul Clement Ader.
Pe 9 octombrie 1918, la Cernăuți apare publicația „Glasul Bucovinei”.
La 9 octombrie 1940, s-a născut, la Liverpool, John Lennon, solistul celebrei trupe The Beatles.
Lasă un răspuns