Profilul de integritate al candidatului Tudor Deliu: trecutul politic, averi, interese

Tudor Deliu este candidatul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) la funcția de președinte. Candidează pentru prima dată la prezidențiale.
Moldova Curată a colectat informații ce se referă la integritatea acestui candidat și a celorlalți 7 concurenți la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020. Informațiile sunt structurate pe patru criterii, elaborate de experți anticorupție. 

INTEGRITATEA ÎN ACTIVITATEA POLITICĂ:

Zece ani, deputat al aceluiași partid
Tudor Deliu are 64 de ani, este licențiat în Filologie și magistru în Drept constituțional și administrativ. Potrivit datelor biografice publicate pe site-ul Parlamentului, a lucrat timp de 9 ani profesor de limba română în două școli din raionul Ialoveni, a fost apoi primar al satului Răzeni, după care – lector la Academia de Admininstrare Publică. Este și veteran al războiului de pe Nistru din 1992. În 1998, potrivit portalului Alegeri.md, a candidat la parlamentare pe lista Partidului Reformei, condus atunci de Mihai Ghimpu, însă nu a devenit deputat. În 2007 a deținut, timp de câteva luni, funcția de președinte al Partidului „Pentru Neam și Țară”, apoi a aderat la PLDM, formațiune creată în același an de Vlad Filat. În ultimii 10 ani, din 2009 până în 2019, a fost deputat pe lista PLDM și, o perioadă, a condus fracțiunea PLDM din Parlament. Nu și-a schimbat formațiunea, deși în această perioadă o bună parte din deputații altor fracțiuni au migrat la alte partide. În septembrie 2018 a fost ales președinte al PLDM, funcție pe care a deținut-o până în august 2020, când la conducerea acestei formațiuni a revenit Vlad Filat, care se aflase în detenție în anii 2015 – 2019.

INTEGRITATEA ÎN GESTIONAREA AVERII ȘI INTERESELOR PERSONALE

În declararația de avere pentru anul 2018, depusă la ANI, Tudor Deliu arată că deține două apartamente, unul cumpărat în anul 2010 și altul în 2016, de 63 și, respective, 31 de metri pătrați, și  un garaj. Sursele sale de venit au fost salariul de la Parlament, salariul de lector la Academia de Administrare Publică și pensia. În declarația depusă la Comisia Electorală Centrală, în calitate de candidat, arată că în ultimul an a avut salariu și de la PLDM. Fostul deputat deține și un autoturism Toyota Avensis, din 2004, cumpărat în anul 2012 cu 5 000 de euro.

În anul 2019 Tudor Deliu a fost amendat de Autoritatea Națională de Integritate, alături de alți 10 deputați, pentru depunerea tardivă a declarații de avere și interese personale. Atunci majoritatea deputaților amendați au declarat pentru Moldova Curată că în ultimele zile de depunere a declarațiilor sistemul electornic gestionat de ANI a funcționat greu din cauza aglomerării,de aceea declarațiile nu au fost înregistrate ca depuse. ”Am depus declarația în termen. Dacă vă aduceți aminte, după 20 februarie a fost o situație că a căzut sistemul la ei. Eu stau liniștit că s-a dus declarația, când primesc citație că nu a ajuns. M-am dus și le-am demonstrat pe format de hârtie. Eu aveam indicată data când am timis-o. Datele din computer tot arată când ea s-a dus, dar nu când a ajuns. Inspectorul era de acord cu toate astea, într-adevăr a fost o problemă și ei recunosc. Dar nu am mai vrut să intru în detalii cu ei și am acceptat ceea ce este. Dar eu am depus-o la timp, pur și simplu nu am urmărit dacă a ajuns sau nu. Iată care a fot toată pricina. Niciodată nu am încercat să nu fiu punctual, mai ales cu statul. Nu am mai vrut să umblu pin judecăți, câștigam eu judecata, suta de procente, dar pentru o nimic toată să umblu atâta, am zis Dumnezeu cu dânșii. Și martori au fost care au spus că am depus, că vreo patru zile tot am fost la ANI cu explicații. Am plătit amenda în jumătate și atât”, ne-a declarat atunci Tudor Deliu.

INTEGRITATEA ÎN GESTIONAREA FUNCȚIEI PUBLICE

În Parlament, în legislatura din anii 2012 – 2014 Tudor Deliu a fost secretar al Comisiei juridice, numiri și imunități, apoi – președinte al acestei comisii. Ulterior, a fost membru al acestei Comisii.
Pe parcursul activității sale parlamentare, Tudor Deliu a înregistrat mai multe inițiative legislative. Printre acestea, proiectul ce prevedea sancţionarea, prin tăierea a 75 % din salariu, a deputaţilor care lipsesc de la şedinţele Parlamentului și iniţiativă legislativă privind transformarea oraşelor Cahul, Orhei, Soroca şi Ungheni în municipii. În anul 2013 el a depus la Parlament, cu titlu de inițiativă legislative, Codul de Etică a deputaților, care a fost examinat în plen abia în 2016.
În anul 2018 Tudor Deliu a înregistrat un proiect de modificare a art. 13 din Constituție, pentru ca denumirea limbii de stat în Republica Moldova să fie trecută drept „românăa, în loc de „moldovenească„, cum e în prezent. Deși proiectul, la depunere, a fost semnat de 24 de deputați, în plen, pentru el au votat doar 21 de deputați, iar Tudor Deliu și fracțiunea PLDM au părăsit sala în semn de protest.

„CAZIER JUDICIAR”

Nu există informații despre eventuale antecedente penale sau contravențioanle ale candidatului.
Viorica Zaharia
Acest profil este realizat cu suportul Fundației Soros Moldova. Opinia autorilor nu reflectă neapărat opinia Fundației Soros Moldova.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *