Pompierii călărășeni îndeamnă cetățenii să fie foarte prudenți atunci când fac vin de casă
Angajații Serviciului Prevenției a Secției Situații Excepționale Călărași, vin cu îndemnul către cetățeni să fie foarte prudenți atunci când fac vin de casă și să evite riscurile la care sunt supuși în procesul de fermentare a acestuia. ”Aflarea în beciuri și subsoluri nedotate cu ventilație corespunzătoare prezintă un risc sporit pentru viața și sănătate”, a subliniat Eugenia Moraru, ofițer Serviciul Prevenție a Secției Situații Excepționale din Călărași.
Potrivit dânsei, intoxicațiile cu dioxid de carbon se manifestă prin diverse simptome, cum ar fi: dureri de cap, amețeli, vomă, iar în cazuri grave convulsii și comă. ”Cetățenii sunt rugați să excludă păstrarea mustului în spații închise, să verifice căile de ventilare, dar și să controleze concentrația oxigenului din încăperea prin aprinderea unei lumânări. În cazul în care lumânarea se stinge, nivelul de oxigen este insuficient și trebuie imediat de părăsit încăperea”, explică ofițerul.
Totodată, angajații SSE Călărași, recomandă ca atunci când o persoană urmează să intre în beci, unde sunt păstrate recipiente cu vin să anunțe pe cineva prealabil.
De subliniat că aceasta este o Campanie de prevenire a cazurilor de intoxicație cu dioxid de carbon, emanat în urma procesului de fermentare a vinului, demarată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) al MAI și va dura pe tot parcursul perioadei de recoltare și fermentare a strugurilor. Scopul acțiunii este de a preveni cazurile de intoxicație cu dioxid de carbon, gaz emanat în urma fermentării vinului
Potrivit datelor IGSU, de la începutul sezonului în anul 2020, trei persoane au primit intoxicații cu dioxid de carbon în urma nerespectării regulilor de securitate în procesul fermentării vinului. ”Pînă la moment, în cadrul raionului Călărași, nu sunt înregistrate astfel de cazuri”, a conchis Eugenia Moraru.
NOTĂ: Salvatorii avertizează că dioxidul de carbon emanat în urma procesului de fermentare este o substanță toxică, fără miros sau culoare. Gazul fiind mai greu decât aerul se acumulează jos la suprafața solului în concentrații înalte în special în încăperile închise.
Lasă un răspuns