Oameni de lângă noi. Ludmila Grecu, doamna ce și-a dedicat viața educației copiilor

Ludmila Grecu a lucrat în instituțiile preșcolare din Ungheni timp de 43 de ani, dintre care trei ani – educatoare,  restul – în funcții de conducere.  
De formație este profesoară, a absolvit Facultatea de Filologie a Universității ”Alecu Russo” din Bălți. Acolo a făcut cunoștință cu viitorul ei soț, Vasile Grecu, care a și adus-o la Ungheni, ea fiind de baștină din Edineț.
După absolvirea facultății, a lucrat un an la o școală din Edineț, unde a predat limba franceză și limba română în clasele ruse. A urmat un an de muncă la școala din Teșcureni din raionul Ungheni, după care 43 de ani de activitate profesională la Ungheni.

”Vei fi directoare”, i-a zis Taisia Voronin, viitoarea prima doamnă a Republicii Moldova 
La Ungheni, Ludmila Grecu nu a reușit să se angajeze ca profesoară. Pe atunci, nu erau locuri vacante în școli. S-a angajat la grădiniță în calitate de educatoare. După câteva luni, a avut o activitate demonstrativă și a fost imediat remarcată de Taisia Voronin, pe atunci directoare la grădinița nr. 9. Soțul ei, Vladimir Voronin, era președintele comitetului executiv raional Ungheni.

Fiind impresionată de cele văzute, Taisia Voronin i-a zis la final: ”Vei fi directoare”.
Așa a și fost. Peste trei ani, Ludmila Grecu a fost numită directoare la grădinița nr. 9, unde a lucrat timp de 15 ani, după care alți 21 de ani a fost directoare a grădiniței nr. 47, ”Solnîșco”.

De Taisia Voronin, care a susținut-o mereu, o leagă și alte amintiri. ”E foarte deșteaptă, exigentă, dar și corectă”, spune Ludmila Grecu, după care adaugă: ”Ținea mult la oameni, îi ajuta. Mie mi-a fost un adevărat mentor. Am învățat multe lucruri de la ea”.
Mai mult ca atât, Taisia Voronin s-a oferit să-i boteze primul copil. ”Știți ce timpuri erau pe atunci. Am mers la Edineț, pentru a-l boteza, ca să nu ne vadă nimeni”, povestește fosta directoare.

În ultimele decenii, s-au văzut o singură dată. Taisia Voronin, deja în postura de primă doamnă a Republicii Moldova, venise la Ungheni cu daruri pentru copii. Nu și-a recunoscut din prima fosta discipolă. ”Atunci când am început să râd, și-a dat seama cine sunt”, face o remarcă Ludmila Grecu.

În funcții de conducere
Fire energică și perseverentă, și-a dorit să fie mereu printre primii. Și a fost.
”Peste tot am găsit limbaj comun cu angajații. Am făcut lucruri frumoase împreună”, spune.
Când a trecut la grădinița nr. 47, o grădiniță rusă, a avut, inițial, temeri. Nu era simplu. În plus, și angajații au fost, la început, rezervați. Dar a reușit.

”Deși grădinița e rusă și e o instituție mică, nu ne-am simțit niciodată marginalizați. Am fost întotdeauna printre primii. Aici au lucrat adervărați profesioniști”, povestește Ludmila Grecu.

Fiind întrebată cum e să lucrezi într-o grădiniță rusă, din moment ce toate celelalte instituții preșcolare din Ungheni sunt cu predare în română, dânsa a răspuns: ”Până a veni eu în grădiniță, acolo nu i se permitea nimănui să vorbească româna, chiar dacă majoritatea lucrătorilor tehnici erau moldoveni. Am inițiat ore de limbă română pentru angajați. Unele colege au învățat chiar și să scrie în română. În grupa mare și cea pregătitoare erau ore de limbă română. Copiii noștri cântau cântece în română, învățau dansuri populare moldovenești. Totdeauna, indiferent de sărbătoare, foloseam elemente din folclorul nostru moldovenesc”.

”A fost bine, dar a fost și greu”
”Vă mai amintiți de vremurile când la Ungheni au început să se închidă, una după alta, grădinițele?”, întreabă Ludmila Grecu, după care explică ce a făcut ca să mențină pe linia de plutire grădinița pe care o conducea:

”Noi aveam pe atunci foarte puțini copii. Am înțeles că trebuie să acționăm, dacă ne dorim ca grădinița să nu fie închisă. Era frig, nu era căldură în grădiniță, de mâncare pentru copii nu aveam, curentul electric era pe ore. Iarna, copilașii stăteau îmbrăcați în haine groase, părinții aduceau de acasă mâncare. Dar am ținut piept greutăților, fiind susținuți de părinți. Slavă Domnului, grădinița nr. 47 activează și azi”.

Despre copii
Nu a regretat niciodată că, fiind profesoară de formație, nu continuat activitatea în școală. ”Nu vă imaginați cât de tare am îndrăgit copiii, copiii mici, preșcolarii. Iar ei mi-au răspuns cu aceeași dragoste. Parcă pare că acești copii, mai ales de 2-3 ani, nu pricep mare lucru, că nu prea ai ce face cu ei. Nu-i așa. Să vedeți cât de pricepuți sunt, cât de sinceri sunt, cât de buni la suflet sunt. Eu, în fiecare dimineață, treceam prin toate grupele, știam toți copiii, inclusiv după nume. Iar copiii alergau spre mine, se lipeau, zâmbeau. Nici nu pot reda în cuvinte  cât de mult mi-a plăcut această muncă, această relație cu cei mici”.

Sfaturi pentru educatorii tineri
”Cei ce-și doresc cu adevărat rămân în grădinițe și lucrează. Pentru aceasta trebuie să ai dragoste, pe care s-o poți împărtăși, să ai suflet, să ai inimă de mamă pentru orice copil. Nu le ai, nu te ajută niciun fel de studii, metodici și așa mai departe. Trebuie să muncești foarte și foarte mult. Cunoașterea calculatorului nu înseamnă că ești deja bun. Da, cei tineri se mândresc că știu să folosească noile tehnologii informaționale. E bine, dar copiilor trebuie să le transmiți nu doar ceea ce iei din internet. Trebuie să le oferi mult mai multe”, susține Ludmila Grecu, omul ce și-a dedicat viața educației copiilor

Ghemul și durerea din suflet
De o lună, Ludmila Grecu nu mai lucrează. E acasă, la odihna binemeritată. Cu toate acestea, recunoaște că are un ghem în suflet, pe care nu-l poate desface.

”Am trecut prin multe greutăți, mai ales în ultimii ani”, spune. O doare cel mai mult atitudinea unora față de ea: ”După ce am ajuns la pensie, nimeni nu a mai avut nevoie de mine, nimeni nu m-a mai auzit, nimeni nu-mi mai cere sfatul. Parcă nu mai exist. Și când mă gândesc pe câți i-am susținut, i-am ajutat, le-am împărtășit din experiența mea… Vă dau doar câteva nume: Claudia Sîrbu, care a fost mulți ani directoarea grădiniței ”Tereza Sobolevschi”; Anastasia Alexa, directoarea Școlii Primare ”Spiridon Vangheli”; Tatiana Lazăr, în prezent vicepreședinta raionului Ungheni… Toate au lucrat, la început, cu mine, la grădinița nr. 9”.

Cu cinci ani în urmă, a fost impusă într-un mod brutal să-și dea demisia. Un șef local, care băgase groaza în toți, a intrat în biroul ei și a dat-o, pur și simplu, afară, vorbindu-i într-un hal fără de hal. Zice că nimeni nu i-a luat atunci apărarea, nu a susținut-o. ”Și acum mi-i greu să vorbesc despre aceasta”, recunoaște, apoi continuă: ”La cine să te duci? Cui să te plângi? Am telefonat-o atunci și pe șefa Dirtecției Educație, și pe președinta raionului. Degeaba. Știți ce mi-a spus doamna președintă? ”Noi vă cunoaștem, vă prețuim, noi așa, noi dincolo, dar noi nu putem face nimic”, asta mi-a spus. Vă imaginați?”.

A continuat, însă, să lucreze: ca metodistă și educatoare. Până nu demult. Deoarece contractul Ludmilei Grecu a expirat pe 31 august, nimeni nu i-a mai propus să continuie. Nu asta o doare. O doare faptul că, așa cum zice ea, nimeni nu s-a obosit măcar să-i mulțumească public pentru munca depusă. ”Așa se petrece la odihna binemeritată un om care a muncit o viață întreagă în grădiniță?”, întreabă, încercând să-și înăbușe lacrimile.

Peste câteva clipe, oarecum resemnată, spune: ”Probabil, așa a trebuit să fie. Dar mă bucur că am o familie frumoasă. Sunt mulțumită de ceea ce am realizat în viață. Merg cu capul sus și nu mi-i rușine să mă întâlnesc cu oamenii. Sunt împlinită”.

P.S.
– Ați lucrat o viață întreagă la grădiniță, ați educat mii de copii. Cu ce pensie v-ați ales după mai bine de patru decenii de muncă?
– Cu 1500 de lei. Acum, după recalculare, am 2200.