Lupta pentru Cupa Moldovei s-a încheiat pentru FCM Ungheni. Ce zice Ion Jardan despre echipa de unde a pornit în fotbalul mare

Foto: Facebook.com/Petrocub

„Petrocub” Hîncești, actuala deținătoare a Cupei Moldovei la fotbal, le-a intrerupt drumul fotbaliștilor ungheneni spre trofeu. În meciul din optimile de finală, desfășurat pe 28 octombrie pe stadionul de la Sărata Galbenă (raionul Hîncești), cei de la Petrocub au obținut victorie cu un scor categoric: 4:1.
Cupa Moldovei. 1/8 de finală: FC Petrocub – FCM Ungheni 4-1
Marcatori: Plătica 12, 27, 65, Țurcan 74 – Vatavu 37
Petrocub: Mostovei, Onana, Ambros, Bejan (Jardan 61), Plătica, Bogaciuc (Țurcan 61), Gulceac (Vlas 68), Potîrniche, Efros, Crețul (Melachio 46), Onica (Cojocari 46)
Rezerve: Guțul, Avram, Bînzaru
Antrenor: Lilian Popescu
FCM Ungheni: Caminschi (Secrieru 46), Cernicov (Miron 46), Marjin, Șobraneschi, Proca (Rotaru 81), Miron, Cojocaru, O.Vatavu, Șoldan (D.Vatavu 68), Barbacaru (Bîrzoi 90+1), Porojniuc
Rezerve: Petrov, Mihailă
Antrenor: Dorin Bambuleac
Arbitru: Alexandru Stefciuc
Eliminat: Marjin 90
Avertizați: Onana 69, Efros 81 – D.Vatavu 89

Foto: Facebook.com/Petrocub

Ungheneanul Ion Jardan, titular al CS„Petrocub”, membru al selecționatei Republcii Moldova la fotbal, dublu campion al Republcii Moldova la fotbal (cu Sheriff Tiraspol), triplu deținător al Cupei (cu Zimbru, Sheriff șiPetrocub),  deținător al Supercupei Moldovei la fotbal (cu Zimbru), discipol al școlii unghenene de fotbal, a jucat în acest meci doar jumătate de oră, din minutul 61.
”A fost un meci interesant, cu suspans. Atunci când unghenenii au marcat și scorul a devenit 2:1, am avut și un pic de emoții. FCM Ungheni este o echipă bună, a avut o prestație frumoasă, e o echipă foarte organizată, cu jucători buni, adevărați luptători. Îi felicit pentru aceasta. La final, au cedat un pic fizic și s-a văzut diferența”, a declarat dânsul pentru EXPRESUL.
De notatcă Ion Jardan a fost membru titular al echipei FCM Ungheni în anul 2007, după care a fost transferat la FC „Rapid” Ghidighici, echipă ce juca în Divizia Națională, apoi au urmat echipele de top al fotbalului moldovenesc: Zimbru Chișinău, Sherif Tiraspol, Petrocub Hîncești.
Cuvinte frumoase la adresa FCM Ungheni a avut și antrenorul „Petrocub”, Lilian Popescu. „Vreau să fac un compliment echipei adversare, ei au luptat în pofida scorului, până la ultimu minut”, a punctat dânsul.
Cu 13 ani în urmă, pe 29 octombrie 2007, tot la Sărata Galbenă, Petrocub Hîncești și FCM Ungheni au avut o confruntare în cadrul Campionatului Republcii Moldova la fotbal, Divizia A. Unghenenii au fost învinși atunci cu un scor  minim: 0:1.
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *