Ala Mutilica: Să nu-ți fie frică, dacă nu ai pentru ce să te temi…

Uneori e mai bine să sărim peste unele lucruri. Să ne facem a le uita. Să scuipăm de trei ori peste umăr și să mergem mai departe. Vine timpul când așa îți ordonează vârsta. Uneori, vreau să-i întreb pe oameni: ”Merită? Merită să fii nedrept pentru tine, să fii rău, să acționezi cu cuvintele altora și nu cu propria inimă?” Poate că ceea ce se numește libertate este închiderea omului în sine. Să fie singur, doar cu el. Cât de frumos ar fi dacă cineva te-ar dori cu viața și problemele tale necondiționat.
Am stabilit criteriul prieteniei cu care să fim „în zilele proaste”. Cu toate acestea, este o mare abilitate să fii alături de prietenul tău în ziua lui bună. Dar se întâmplă adesea că nu suntem niciodată cu trup și suflet alături de cineva. Când acea persoană nu mai este în această viață, ne cerem scuze de pe rețelele de socializare, iar la apariția sicriului, mare disperare și mare tristețe.
Îi urmărim pe cei care nu valorează. Ne punem la îndoială toată existența pentru care ar trebui să fim recunoscători. Ne oprim când există piedici pe care ar trebui să le trecem. Ne compromitem trupurile și sufletele pentru lucruri care nu se vor întâmpla. Visăm la ceva ireal și nu putem vedea visul care a prins realitate. Ne gândim mereu la „acea zi” și ignorăm prezentul. Îi disprețuim pe cei fără cusur. Privim la cei ce pleacă și ne enervează oricine vine. În ciuda fricii că viața se va sfârși într-o bună zi, ne irosim inconștient timpul. În timp ce râdem încercăm să ascundem o mie de griji. Lăsăm mâinile care trebuie ținute, noi iubim mâinile care pleacă. În loc să credem în ceea ce vedem când privim în oglindă, credem în soartă și avere. Unul dintre cele mai bune lucruri care se potrivesc unei persoane este bunătatea. Nu contează dacă e femeie sau bărbat. Bunătatea, toleranța, generozitatea sunt imediat echivalate cu slăbiciunea intelectuală și relativismul moral și sunt aruncate la gunoiul opiniilor publice naive.
Ce ne apropie și ce ne dezbină? Ce ne unește și ce ne destramă? Cultura a căpătat atât de multe forme dar care rămân totuși forțele fundamentale care țin oamenii laolaltă și ne motivează?
Simpla întrebare „De ce părerea celorlalți contează” ar fi mai logică sub forma „Pentru cine contează părerea celorlalți?” Răspunsul este simplu: părerea celorlalți contează pentru cei care nu au consolidată imaginea de sine.
O poveste indiană ne descrie situația noastră de azi. ,,Cică, odată, era un șoarece care trăia într-o permanentă anxietate din cauza fricii de pisici. Unuia dintre vrăjitorii de acolo i se face milă de el și îl transformă într-un pisoi. Dar de data aceasta șoarecului nostru începe să-i fie teamă de câine. Vrăjitorul îl transformă într-un tigru. Tigrul, la rândul său, începe să se teamă de vânător. Vrăjitorul atunci înțelege că orice nu ar face pentru acest soarece, nu există nici-o modalitate ca el să depășească frica. Așa că îl transformă înapoi în cee ce a fost și îi spune: „Nu te pot ajuta, pentru că frica ta nu este de lucruri sau ființe, ci este din inimă. Frica îți închide conștiința.”
Noi nu ne naștem fricoși. Vrând-nevrând, învățăm frica pe parcurs. De la părinți inconștienți care ne spun povești cu bau-bau pentru ca ulterior tot ei să se mire de ce ne e frică de bau-bau de vreme ce el nu există. De la politicieni care ne promit măriri de salarii care nu se întâmplă, de la economiști care prevăd crize apocaliptice, frica că nu vom găsi un serviciu bun, frica că vom fi părăsiți.
Credeți că traversăm corect strada din respect pentru legea circulației? Exclus! Respectăm semaforul de frică să nu ne calce vreo mașină. Prozatorul Ioan Slavici zice și el ceva despre frică. „Să nu-ți fie frică dacă n-ai de ce să te temi.” Chiar și scoasă din context, fraza e deprimantă. Nu am înțeles prea bine de la marii oameni, care au schimbat istoria, ce trebuie să fac. Să-mi fie sau nu frică? Pare că civilizat ar fi să nu-ți fie frică doar atâta vreme cât ți-e frică. Ce s-ar întâmpla dacă am lua în serios toate sfaturile oamenilor celebri, doar pentru că, pe lângă multe prostii, mai spun și lucruri adevărate? Mi-e și frică să mă gândesc.
O frică ce vine din inimă.
Morala: ,,Un caracter bun este cea mai bună piatră de mormânt. Cei care te-au iubit şi au fost ajutaţi de tine îşi vor aminti de tine atunci florile de nu-mă-uita se vor fi veştejit. Înscrie-ţi numele în inimi, nu în marmură. Iar frica, îngroap-o aici, pe pământ, nu o căra cu tine.”