Zero puncte pentru deputata unghenenilor. Topul celor mai responsabili deputați aleși în circumscripțiile uninominale

Foto: www.defacto.md
Foto: www.defacto.md

Potrivit Platformei deFacto.md, în perioada iunie-august, Ludmila Guzun (PDM), deputata aleasă pe Circumscripția uninominală nr. 16 Ungheni, nu și-a folosit competențele prevăzute de lege sau, cel puțin, nu a făcut publică nici o activitate ce ține de competențele sale de parlamentară.
Cu 0 puncte, dânsa încheie clasamentul celor mai responsabili deputați față de alegători, alături de colegii ei: Zinaida Greceanîi, Oleg Savva, Irina Lozovan, Pavel Filip, Dumitru Diacov și Ilan Șor.
Nicolae Ciubuc (PDM), ales în Circumscriția nr. 15 Călărași/Ungheni se situează pe locul 8.
Pentru a stabili gradul de responsabilitate a deputaților, echipa platformei deFacto monitorizează activitatea deputaților din mai multe surse:
– Site-ul Parlamentulu și platforma multimedia a acestuia lansată recent;
– Ședințele plenare ale Parlamentului și ședințele comisiilor parlamentare permanente;
– Profilurile și paginile deputaților pe rețelele de socializare.
Mai mult ca atât, pentru a asigura corectitudinea datelor reflectate, deFacto a întocmit și un formular online care este transmis lunar deputaților prin poșta electronică,  încurajându-i să dea dovadă de deschidere și receptivitate și să ofere un sumar al atribuțiilor de care au făcut uz aceștia în perioada monitorizată. Până la momentul publicării raportului (30 septembrie!), doar trei deputați au completat formularul: Ghenadie Buza, Dan Perciun și Liviu Vovc.
Cei mai responsabili deputați față de alegători în lunile iunie-august au fost: Marina Tauber, Dan Perciun, Vasile Bolea, Liviu Vovc și Vladimir Bolea.
Foto: www.defacto.md
Foto: www.defacto.md

Activitățile întreprinse de deputați sunt incluse pe platforma www.defacto.md, împreună cu o descriere și o dovadă.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

2 Comments

  • Deviza ”Fapte, nu vorbe” este valabilă în acest caz. După cum se spune si in articol ”nu si-a făcut publică activitatea”, pentru că nu este nevoie, toți o cunosc și apreciază. Nu stiu pe ce se bazeaza cei ce fac aceste clasamente, dar noi am citit despre activitățile din teritoriu si din parlament. Mai rau de postările ridicole ale unor politicieni începători , care își fotografiază fiecare pas și fac din țânțar -armăsar, ca au răsturnat munții și se ocupă de salvarea poporului. Chiar poporul e sătul de postări aiurea

    Reply
  • Toate sondajele actuale sunt pentru a manipula opinia publica prin defaimarea unora si proslavirea altora. despre doamna deputat Ludmila Guzun nu e nevoie de citit publicatii,dari de seama si laude desarte. Veniti in teritoriu si discutati in orice localitate despre Doamna deputat si credeti-ma o sa scrieti alte randuri. E omul cu verticalitate si nu cu promisiuni desarte .

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *