Un scrânciob pentru copiii satului Bravicea, construit și instalat la inițiativa a doi localnici

O inițiativă demnă de toată lauda pentru doi localnici ai satului Bravicea. Grigore Grecu și Ion Postolachi au construit un scrânciob mare, sau mai bine zis – 3, de toată frumusețea.

Iar duminică, 16 august, aceștia doi, ajutați de alți vecici l-au instalat în drum, la in tersecția drumului de lângă podul ce duce spre regiunea Novac din Bravicea.
Bucurie mare a fost în acea zi, atât pentru copiii din preajmă, dar și pentru cei mari. ”În această regiunea se continuă tradiția de ase întâlni seara „în drum”, așa cum o făceau copiii noștri și chiar noi. Generații întregi au trecut prin „activitățile” din „drum”, jucându-se, învățând unul de la altul, comunicând…”, spune Angela Zatic, șefa bibliotecii din localitate.
Întrebat cum de le-a venit ideea de a construi un astfel de scrânciob, Ion Postolachi a răspuns succinct: ”Atunci când ai copii, ideile vin una după alta”.
Apropo, familia Postolachi au doi copii ai lor și trei aflați în asistența parentală profesionistă, cu vârsta cuprinsă între 6 și 24 ani.
Deși încă nu au fost finalizate lucrările, totuși s-a hotărât ca scrânciobul să fie instalat pentru ca copiii să poate să se distreze. Or, în curând se începe școala și copiii nu vor mai avea atât de mult timp liber. ”Dar acuș ne trezim și cu iarna la ușă”, mai adăugat Ion Postolachi.
Potrivir lui, în curând va fi montat și un acoperiș pentru ca aceasta să poată fi folosit și pet imp de ploaie, dar să protejeze copiii și de razele puternice ale soarelui.
”Cât ați cheltuit pentru această frumusețe?”, întreb. ”Nici nu am socotit, dar nu mult”, răspunde Ion Postolachi. Mai ales că lemnul nu l-au cumpărat, dar au vorbit cu pădurarul satului și acesta le-au dat materialul necesar. ”Tot o binefacere a făcut și el”, a concluzionat Ion Postolachi.
Lucrările propriu zise asupra scrânciobului – sculptat, vopsit și ansamblat – au durat o săptămână. Consătenii au doar cuvinte de laudă la adresa celor doi.
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *