Vedeți în ce condiții și cine poate beneficia de bilete de tratament balneo-sanatorial

De vorbă cu Viorica Său, șefa Secției prestații sociale, protecția persoanelor în etate și cu dizabilități din cadrul Direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei Ungheni
Vreau să discutăm despre dreptul la tratamentul balneo-sanatorial. Cine poate pretinde la un bilet parţial compensat la sanatoriu și de câte ori poate beneficia persoana de un astfel de bilet?

Conform Hotărârii Guvernului nr. 372 din 6 mai 2010 privind aprobarea Regulamentului cu privire la modul de evidenţă şi distribuire a biletelor de reabilitare/recuperare acordate persoanelor în vârstă şi celor cu dizabilități, se acordă bilete cu reducere de 70% din cost persoanelor cu dizabilităţi severe și accentuate, angajate în câmpul muncii; persoanelor cu dizabilităţi medii, neangajate în câmpul muncii; însoțitorilor persoanelor cu dizabilităţi severe de vedere și/sau locomotorii (utilizatorii de fotolii rulante), care necesită ajutor permanent.
De bilete cu o reducere de 30% din cost pot beneficia persoanele cu dizabilităţi medii, angajate în câmpul muncii; persoanele în vârstă, beneficiare de pensii pentru limită de vârstă, pensii de dizabilitate sau de alocaţii sociale de stat, care sunt angajate în câmpul muncii sau care desfăşoară activităţi de întreprinzător.
Totodată, persoanele cu dizabilități şi pensionarii de vârstă, supuşi represiunilor politice şi ulterior reabilitaţi, au avantajul de a beneficia de dreptul la reabilitare/recuperare anuală cu o reducere de 30 % din costul biletului.
O dată la trei ani, aceste categorii de persoane despre care am vorbit pot solicita eliberarea unui bilet gratuit pentru tratament balneo-sanatorial, cu condiţia că nu au beneficiat de bilet în ultimii trei ani consecutivi.
Care este modalitatea de distribuire a acestor bilete?
Eliberarea biletelor se efectuează în baza recomandărilor medicale şi ordinii de înscriere la Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei. Totodată, solicitantul urmează să prezinte acte ce ar confirma identitatea persoanei; adeverinţa pentru primirea biletului de tratament (Formular nr. 070/e); legitimaţia de pensionar; extrasul din contul personal de asigurări sociale eliberat de Casa Teritorială de Asigurări Sociale sau copia de pe prima şi ultima pagină, care conţin înscrieri ale carnetului de muncă; pentru persoanele neangajate în cîmpul muncii – certificatul prin care se confirmă că solicitantul nu a beneficiat de bilet în ultimii trei ani prin intermediul Casei Teritoriale de Asigurări Sociale, iar pentru persoanele încadrate în cîmpul muncii – de la locul de muncă. Biletul se eliberează solicitantului fiind completat integral, semnat de către persoana responsabilă, cu aplicarea ştampilei Structurii teritoriale de asistență socială.
De către cine este verificată procedura corectitudinii utilizării biletelor la nivel teritorial și central?
La nivel teritorial este verificată de către șeful sau șeful adjunct al Direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei, iar la nivel central – de persoane responsabile din cadrul Ministerul Sănătății Muncii și Protecției Sociale.
Care e situația în acest domeniu la momentul de față, când ne confruntăm cu o situație excepțională în sănătate, din cauza COVID-19?
Persoanele care aveau bilete de tratament le-au returnat, cei care urmau să le primească au refuzat, astfel că a fost sistată activitatea. Trebuie de spus că se păstrează rândul celor care au refuzat biletul. Sunt și cereri noi pentru următorii ani, dar mai puține ca în anii precedenți.
După părerea dumneavoastră, care sunt beneficiile, dar și riscurile pentru o persoană care vrea să se întremeze la un sanatoriu din țară?
Sigur că sunt multe beneficii. Or, recuperarea sau reabilitarea medicală este o activitate complexă, prin care se urmărește atât restabilirea cât mai deplină a capacității funcționale pierdute a unei persoane, dar și dezvoltarea unor mecanisme compensatorii care să‐i mențină capacitatea de muncă sau de autoservire. Procedurile balneare sunt diverse, în funcție de nevoile și starea de sănătate a beneficiarului, dar toate îmbină trei aspecte principale – profilactic, terapeutic și recuperator. Nu sunt din domeniul medical ca să vorbesc mai detaliat, dar, atunci când beneficiarii revin de la sanatoriu și ne prezintă cuponul de retur, zic că sunt satisfăcuți. Recuperarea le ridică nivelul psiho-emoțional, ei arată mult mai bine și vor să depună o nouă cerere, pentru un nou bilet. În ceea ce privește riscurile, depinde de starea de sănătate, de contraindicațiile medicale.
Ce schimbări, după părerea dumneavoastră, ar necesita hotărârea Guvernului despre care am vorbit?
Ar fi binevenit să fie modificat termenul de așteptare de trei ani. În această perioadă se poate agrava starea de sănătate a solicitantului, iar unele persoane nu mai ajung să plece la sanatoriu. Recomandările medicilor presupun acordarea urgentă a biletului de tratament, în decurs de 12 luni, ceea ce e normal după o intervenție sau o recuperare spitalicească, dar Regulamentul nu permite. Acest lucru l-am propus și Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
NOTĂ: Prețul unui bilet de tratament pentru anul 2020, aprobat prin Ordinul nr. 247 din 11 martie 2020 este la: Centrul „Victoria” din Sergheevca (Ucraina) – 10943,50 lei; Centrul „Speranța” din Vadul lui Vodă – 9052,96 lei.
De la începutul anului până la declararea situației excepționale, în raionul Ungheni au beneficiat de bilete 28 de persoane (19 – Speranța, 9 – Victoria).
 
 
 
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *