Maria Mocanu: Atunci când avem așteptări prea mari…

Avem o așchie în suflet, o așchie a trecutului. Și doare. Doare foarte mult.
Am suferit pentru că am crezut ceea ce alții, mânați de propria lor nesiguranță și de frica de a nu fi singuri în mizeria lor au vrut să credem: că eram nimeni.
De fapt, încă o mai credem, altfel nu am căuta aprobarea celorlalți și nici nu am avea nevoie ca cineva să ne elogieze pentru că am ajuns unde suntem azi.
Nu e necesar să demonstrăm nimic lumii: nici că fiica lui cutare e mai presus decât copiii altora, nici că fiul lui cutare e mai ceva decât cel al celor ce se credeau superiori. Ne face asta să suferim mai puțin sau ne face dependenți de drogul aprobării celorlalți? Trăim pentru noi sau pentru ca ceilalți să se simtă rău cu ei înșiși pentru că și-au dat, în sfârșit, seama că nu erai așa cum credeau ei; că, de fapt, ești mai bună decât ei…? Suntem mai împliniți ori ne-am pierdut anii demonstrând ceea ce, poate, nu suntem? Dacă părerea celorlalți afectează ceea ce credem despre noi înșine… oare am învățat ceva ori continuăm să fim copiii cei răniți și umiliți care eram în copilărie?
Imaginează-ţi că trăieşti într-o lume fără suferinţă, războaie, criminalitate, boli sau dezastre naturale. Imaginează-ţi că în fiecare dimineaţă te trezeşti fără să-ţi faci griji că ai putea să fii discriminat ori persecutat sau să-ţi pierzi locul de muncă, tot ce ai agonisit de-a lungul anilor. Ar fi mult prea frumos ca să fie adevărat?
Suferința este atunci când așteptăm ca ceilalți să ne iubească în felul dorit de noi. Suferința proprie ne pare cea mai mare pentru că e cea pe care o cunoaștem cel mai bine. Doar atât. Suferința nu aparține nimănui, e doar suferință. Nu are naționalitate, nici aleși, nici favoriți.
Suferința e doar suferință, oriunde s-ar afla, oricine ar simți-o…
Astfel pentru a pune capăt acestei stări distructive, singura acțiune totală și eliberatoare este de a nu amâna nesfârșita nelămurire înlocuind-o cu simțământul urgenței imediate, adică „Acum”. Conținutul conștiinței tale este acțiunea puterii gândului tău, care este foarte mare, depinde de el cum este interpretat, elucidat și continuat.  Acel „ceva” ești chiar tu însuți, acel „ceva” este acolo. Drept urmare, trebuie să recunoști faptul că ai o calitate pe cât de specială, de a da sens vieții tale, pe atât de necesară, aducându-ți în ordine procesul gândirii, dar fără intervenția gândirii, voinței, dorinței, alegerii sau hotărârii, meditând.