A fost dat startul lucrărilor de renovare a rețelei de apeduct din centrul municipiului Ungheni

Pe data de 5 august, au început lucrările de pregătire pentru construcția noului apeduct în centrul municipiului Ungheni.
Se va lucra pe un tronson de peste 1.600 de metri: pe strada Națională, de la intersecția cu strada Vasile Lupu, după care pe sub calea ferată, spre strada Solidarității.
În mare parte, săpăturile vor fi efectuate în locurile unde, la momentul de față, sunt trotuare. Se va săpa pe partea carosabilă doar pe porțiunea străzii Națională între străzile Vasile Alecsandri și Decebal.
Se preconizează ca lucrările să fie finalizate în maximum două luni.
De notat că acest tronson a fost construit în 1976 și este parte magistrală a sistemului de aprovizionare cu apă a regiunii centrale; în el se fac conexiunile cu cele 6 cartiere periferice.
”Va fi soluționată o problemă importantă din municipiul Ungheni, căci, în ultimii ani, din cauza țevilor învechite și deteriorate, ne-am confruntat cu zeci de spărturi pe acest tronson, ceea ce a creat mari incomodități și pierderi. După renovarea rețelei de apeduct, în următoarele decenii cu siguranță că nu vor mai exista problem aici”, a declarat primarul Alexandru Ambros.
Peste 24.000 de oameni vor avea acces la servicii îmbunătățite de livrare a apei potabile.

Rețelele de apeduct din centrul municipiului Ungheni sunt renovate cu asistenţa financiară a Uniunii Europene, în cadrul Programului EU4Moldova: regiuni-cheie.
Sursa: ungheni.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *