Deținătorii de patente, care nu vor ridica ajutorul de șomaj până la 31 iulie, vor rămâne fără bani

Deținătorii de patentă, cărora li s-a stabilit ajutorul de şomaj în perioada stării de urgenţă, trebuie să ridice banii până la 30 iulie. Sumele nesolicitate de către beneficiari vor fi restituite, după 30 iulie, pe contul Casei Naţionale de Asigurări Sociale (CNAS) şi nu vor mai fi direcţionate către deținătorii de patentă.
Un anunț în acest sens a fost făcut de CNAS.
Potrivit bizlav.md, ajutorul de șomaj li s-a stabilit persoanelor ce dețin patente valabile, care desfăşoară activităţi în domeniul comerțului și/sau prestării de servicii în pieţele și centrele comerciale, care și-au sistat activitatea în perioada 16 mai – 30 iunie 2020 în conformitate cu hotărârile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.
Aceștia au fost selectaţi conform sistemului informațional al Serviciului Fiscal de Stat.
Ajutorul de şomaj unic se plăteşte de către CNAS, conform listelor electronice, prin intermediul prestatorilor de servicii de plată de pe teritoriul Republicii Moldova.
CNAS a transferat 6,3 milioane de lei pentru 3867 de beneficiari.
 
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

deneme bonusu veren siteler |
casino siteleri |
şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
şans casino |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
bahislion |
boostaro |
casinolevant giriş |
casinolevant |
casino şans |
casinolevant giriş |
şanscasino |
sosyobase |
En Güvenilir Casino |
lisanslı siteler |
vidobet |
vidobet giriş |
casino siteleri |
bahis siteleri |
haber kaldırma |
gamdom |
güvenilir bahis siteleri |
casino siteleri en iyi |
bahis siteleri |
casinolevant |
lidyabet |
betkanyon |
betkanyon |
lidyabet |
lidyabet |
lidyabet |
lidyabet |
lidyabet |
lidyabet