Deputații PAS cer Guvernului să vină, până la 31 iulie, cu un plan concret de redeschidere a grădinițelor cu începere de la 10 august
Fracțiunea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate cere Guvernului ca până pe 31 iulie să vină cu un plan concret de redeschidere a grădinițelor începând cu 10 august.
„Iată că de aproape 5 luni în Republica Moldova grădinițele nu lucrează, iar Guvernul, din păcate, nu are soluții pentru această problemă. Mai nou e că și majoritatea parlamentară, total iresponsabilă, s-a grăbit să plece în vacanță, iar copiii au fost lăsați de izbeliște. Pentru a redeschide grădinițele, este nevoie, în primul rând, de voință și de responsabilitate din partea autorităților pentru a întocmi un plan concret de instrucțiuni”, a declarat deputata Doina Gherman în cadrul unui briefing de presă din 24 iulie.
Potrivit dânsei, este nevoie ca redeschiderea instituțiilor preșcolare să fie făcută treptat, progresiv, căci redeschiderea grădinițelor nu poate fi amânată la nesfârșit din două în două săptămâni.
„Pandemia poate dura și 2 ani. Copiii vor sta acasă în tot acest timp? Noi trebuie să învățam să trăim cu pandemia, iar copiii au dreptul la educație. (…) Am vorbit cu mulți părinți din toată țara. Ei nu așteaptă scuze. Ei vor soluții, acțiuni și implicare din partea autorităților. Ei vor ca cineva într-adevăr să-i sprijine, să lupte pentru copiii lor și pentru ei. Mesajul către guvernanți e unul: nu se mai poate să vă ascundeți după deget și să dați mesaje confuze părinților precum că e la discreția autorităților publice locale și a directorilor de instituții cum și ce fac, sau să le ziceți că nu sunt bani și să se descurce cum știu. De ce în alte state soluțiile sunt găsite și aplicate, iar la noi – nu?”, a mai spus Doina Gherman.
Fracțiunea PAS consideră că Guvernul trebuie să elaboreze un ghid detaliat pentru redeschiderea grădinițelor în condiții de siguranță și de prevenire a infectării cu COVID-19. Acest ghid ar trebui să conțină: recomandări cu privire la pregătirea instituțiilor pentru primirea copiilor, la curățare și dezinfectare, cu privire primirea și plecarea copiilor, la organizarea activităților cu preșcolarii, prevederi clare de atribuții și responsabilități ale personalului instituțiilor și ale managerilor.
O altă soluție ar fi alocarea resurselor pentru a asigura testarea periodică la COVID-19 a angajaților grădinițelor, dar și motivarea cadrelor didactice prin majorarea salariilor și sporurilor salariale, reieșind din faptul că vor avea sarcini adăugătoare.
Cu o zi înainte, prim-ministrul Ion Chicu a declarat, în cadrul unei emisiuni de la postul TV ”Moldova 1”, că grădinițele nu se vor redeschide de la 1 august. „Din ceea ce vedem, deși avem diminuare, ea nu este cea pe care ne-o dorim, de aceea starea de urgență va fi prelungită. Nu vom putea deschide grădinițele de la 1 august, deja este clar, dar pregătim terenul pentru 1 septembrie ca să redeschidem și grădinițele, și școlile”, a precizat dânsul.
Școlile și grădinițele din Republica Moldova au fost închise pe 11 martie, din cauza pandemiei COVID-19.
Lasă un răspuns