De acum încolo, călărășenii vor fi mai activi, indiferent de vârstă

Vârstnicii din Călărași se vor implica în activități de voluntariat şi dialog intergeneraţional. Și asta grație proiectului ”Solidaritatea între generații, activi indiferent de vârstă”.
Potrivit Cristinei Smolenschi, coordonatoarea proiectului, scopul acestuia este promova participarea activă a vârstnicilor,  și a îmbătrânirii active a acestora prin implementarea diferitor programe de instruire în artizanat si a activităților social-culturale în mediul rural.
”Având în vedere că grupul țintă cît și beneficiarii proiectului sunt din zona rurală dorim să implicăm vârstnicii în activități de voluntariat şi dialog intergeneraţional, pentru a minimaliza riscurile de izolarea și excludere sociala a vârstnicilor, a fenomenului de stres social, neîncrederea lor, oferind posibilități de a se reprofila sau a învăța o noua meserie”, a declarat Cristina Smolenschi. Totodată, potrivit ei, în cadrul acestui proiect vor fi inluși și meșterii populari din raionul Călărași pentru a reanima meșteșugurile, tradițiile și obiceiurile locale.
De menționat că acest proiect este implementat de Asociația Obștească ”Casa Părintească” din Palanca, iar în cadrul proiectului vor fi incluși un număr mare de persoane, peste o sută, din satele Hîrjauca, Leordoaia, Mîndra, Palanca, Sipoteni, Vălcineț dar și orașul Călărași. ”Atît bărbații, cât și femeile de peste 55 de ano din aceste localități ar vrea sa se implice în activitățile de artizanat și cele socio-culturale, dar nu au cunoștințele necesare, iar acest proiect ar contribui nemijlocit la realizarea necesității și dorinței populației din regiune”, a mai spus Cristina Smolenschi.
Astfel, prin intermediul acestui proiect, vor fi aplicate cele mai bune metode de lucru pentru a ajuta oamenii în etate să-și obțină respectul de sine, integrare cu succes  în societate, va contribui la comunicare eficientă intergenerații (bătrini și tineri) din localitățile menționate.
În cadrul proiectului se preconizează, pe lângă activități, să fie editată și o broșură despre persoanele cu vârsta de aur ce se ocupă cu meșteșugaritul, dar despre personalitățile din raionul Călărași. Totodată va fi realizat și un site al Clubului de seniori din raionul Călărași, va fi elaborat și un video social cu tematica ,,Imbătrânim activˮ.
Va fi creat și un club de bătrîni ”Vârsta de aur – Seniorii din Călărași”, care va întruni circa 25 persoane în virstă din diferite localități ale raionului. Va urma și un atelier de  creație manuală ,,Torba bunicii”. ”În cadrul atelierului de creație manuală tinerii alături de membrii clubului vor confecționa împreună torbe pentru a dezvolta dibăcia cusutului și promova protejarea mediului inconjurător prin incurajarae folosirii torbelor reuti­li­za­bile și ecologice. Astfel, vor fi confecționate 450 torbe, care vor fi distribuite gratis localnicilor în cadrul unui flashmob. Desigur, va fi organizată și o șezătoare ”La bunici”, unde vor participa membrii clubului, dar și reprezentanti ai societății civile, care vor redescoperi meșteșugurilor, tradițiile și obiceiurile locale le vor transmite tinerilor.
Totodată, se va elabora și un traseu  turistic a obiectivelor turistice și a meșterilor din raionul Călărași. Acesta va include zece destinații turistice din raion pe care, atât tinerii,âcit și bătrânii vor redescoperi viața din mediul rural.
”Prin intermediul  proiectului  ,,Solidaritatea între  generație, activi indiferent de vârstă”, ne dorim să îmbunătățim condițiile vârstnicilor din raionul Călărași, să asiguram interacționarea și dialogul  a cel putin 50 bătrâni cu 30 tineri consilieri din raionul Călărași, să reanimăm meșteșugurile și arta artizanatului de cindva. Să creăm o platformă viabilă de comunicare”, a concis coordonatoarea proiectului.
Potrivit Cristinei Smolenschi, suma totală a proiectului este de 149 mii 350 lei, dintre care 129 mii 750 sunt de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Familiei.
Subliniem că Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a lansat ediția a IV-a a Programului de Granturi mici, dedicat susţinerii şi promovării îmbătrânirii active în Republica Moldova, în luna ianuarie curent. Doar șase organizații nonguvernamentale au fost desemnate câștigătoare din 23 participante la Programul de Granturi Mici, ediția 2020.
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *