Acoperișul vechi, de 40 de ani, va fi schimbat pe unul nou
Grădinița – creșă de copii ”Tereza Sobolevschi” din cartierul Dănuțeni, al muncipiului Ungheni va intra, în scurt timp, în reparație.
Aici va fi schimbat acoperișul, vor fi reparate capital atât două galerii, atât galeria mare, cât și cea mică, cabinetul medical, dar vor fi executate și alte lucrări de construcție, în sumă totală de 3 milioane 798 mii 507 lei (sau 192.622 euro).
Acest lucru va fi posibil grație proiectului „Sprijinirea dezvoltării copiilor în unitățile preșcolare din municipiul Ungheni”, implementat de UNICEF Moldova în cadrul Programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie” fiind, astfel, alocați 3 milioane 235 mii lei (sau 164.000 euro), restul fiind contribuția Primăriei Ungheni.
”Urmează ca în luna august să înceapă lucrările de reparație”, ne-a spus Svetlana Gaiduc, directoarea grădiniței. Iar, potrivit ei, lucrările vor dura pînă la sfârșitul anului.
Totodată, directoarea grădiniței a declarat că aoperișul instituției nu a fost schimbat de 40 de ani, de atunci când aceasta a fost deschisă. ”S-au mai făcut careva lucrări de reparație în interior dar se fac câte puțin. Chiar era nevoie de o reparație capitală a acoperișului, dar și celor două galerii rămase”, a subliniat Svetlana Gaiduc.
În ceea ce privește activitatea grădiniței, cel mai probabil, aceasta nu va fi afectată. ”În cazul în care se redeschid grădinițele, una din soluții ar fi ca să transferăm copiii la noua grădiniță ”Delia”, care urmează să se deschidă pe septembrie current. Dar noi vom face lucrările pe blocuri și ne vom strădui să nu fie afectată activitatea instituției”, ne-a spus vice-primarul de Ungheni, Dionisie Ternovschi.
Grădinița-creșă “Tereza Sobolevschi” a fost inaugurată în anul 1980, pe data de 1 iunie. La momentul de față, aici sunt înscriși 363 copii.
Lasă un răspuns