Specialiștii de la Direcția Cultură și Turism din Călărași au decis, în acest an, să promoveze portul popular altfel
Specialiștii de la Direcția Cultură și Turism din Călărași au decis să promoveze portul popular online.
Astfel, luni, 22 iunie, a fost lansată o sesiune de promovarea a portului popular ”Drag mi-e portul popular”, în contextul în care ultima zi de duminică a lunii iunie este declarată „Ziua Portului Popular”.
Potrivit Cristinei Smolenschi, specialist superior în domeniul turismului la Direcția Cultură și Turism, scopul acestei acțiuni este de promova costumul popular românesc, de a cunoaște piesele componente ale costumului și simbolurile acestuia, precum și promovarea tehnicilor de confecţionare a costumului popular pe plan naţional şi internaţional.
În acest context, Direcția Cultură și Turism a invitat publicul larg să participe activ la promovarea costumului popular. Iar cei care vor să participle pot să trimită fotografii ce țin de tematica portului național, tehnicilor de confecţionare, simbolurilor acestuia. Ulterior, fotografiile vor fi adunate într-un album online care va fi publicat pe 28 iunie pe pagina oficială de Facebook a Direcției Cultură și Turism Călărași.
”Fiecare dintre noi aparține unei istorii care îi defineste trecutul și prezentul. Obiceiurile și cutumele generațiilor noastre stau la baza formării structurii noastre ca om în societate, dar și a familiei, ele fiind cele care ne consolidează. Prin purtarea costumul popular asigurăm continuitate cunoștințelor, valorilor și intereselor care ne fac distincți ca popor de celelalte popoare. Prin motivele, culorile și simbolurile brodate cu atâta migală, se reușește să se exprime cu succes stări sufletești, aspecte ale statutului social și evenimente importante din evoluția noastră ca țară și neam”, a declarat Cristina Smolenschi.
Lasă un răspuns