Raionul Ungheni a primit ajutoare de la UE pentru depășirea pandemiei

În perioada mai-iunie curent , 500 de femei și 300 de copii din raionul Ungheni au beneficiat de ajutoare materiale din partea Uniunii Europene(UE).
Astfel, 250 de femei și 150 de copii din categoriile de risc au primit măști de protecție și dezinfectanți-produse atât de necesare pentru prevenirea infectării cu noul tip de coronavirus, dar pe care nu toți și le permit financiar. Totodată, alte 250 de femei și 150 de copii din familii social vulnerabile au primit colete cu alimente de bază, produse igienice, scutece dar și diverse materiale educaționale și cărți.
În cadrul acelorași donații, echipe multidisciplinare din 33 de localități ale raionului Ungheni au primit peste 13 mii de măști reutilizabile de protecție, aproximativ 4.500 de litri de dezinfectanți, 542 de perechi de mănuși reutilizabile din cauciuc și 43 de termometre cu infraroșu. Totul, pentru ca membrii acestor echipe să poată răspunde eficient, promt și coordonat la cazurile de violență, care reprezintă un risc crescut în timpul pandemiei de COVID-19.
Totodată, printre beneficiarii donației fac parte și personalul instituțiilor rezidențiale, Caselor Teritoriale de Asigurări Sociale, oficiilor Poștei Moldovei și polițiștii din grupurile de intervenție operativă.
Destinatarii au fost identificați cu ajutorul Direcției Generale Asistență Socială și Protecția Familiei din raionul Ungheni(DGASP Ungheni), iar toate produsele au fost distribuite către beneficiarii finali cu sprijinul acestora. “ Muncim în prima linie, 24/24, iar de materiale de protecție avem nevoie zilnic. Ne bucură faptul că dintre 540 de angajați, niciunul nu s-a infectat până acum, asta datorită măsurilor de protecție aplicate, dar și a comportamentului responsabil al angajaților”, a declarat pentru “Expresul” Tudor Rădeanu, șef al DGASP Ungheni.
Valoare totală a asistenței este de 155 000 euro și a vizat raioanele Ungheni și Cahul.  Donația a fost făcută în cadrul Proiectului EVA – Promovarea egalității de gen în raioanele Ungheni și Cahul. Proiectul EVA este implementat de către agenția Organizației Națiunilor Unite dedicată promovării egalității de gen și abilitării femeilor (UN Women Moldova) și Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEFF Moldova), cu sprijinul financiar al UE. Bugetul proiectului este de 5250000 euro, iar perioada de implementare este de 3 ani (2020-2022).
Autor: Doinița Manic


 
 
 
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *