Paştele Blajinilor de pe 7 și 8 iunie nu va fi amânat

Fotografie din arhiva redacției

Fotografie din arhiva redacției

Paştele Blajinilor, transferat de pe 26 – 27 aprilie pentru zilele de 7 – 8 iunie nu va fi amânat, a declarat premierul Ion Chicu, conform deciziei Comisiei  Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP), întrunită în şedinţă vineri, 29 mai, transmite MOLDPRES.
„Paştele Blajinilor nu va fi amânat, însă ţinând cont de riscul major de contaminare a populaţiei, am stabilit foarte clar şi concret mai multe instrucţiuni sanitar-epidemiologice pentru a diminua acest pericol”, a declarat la finele şedinţei CNEPS, preşedintele Comisiei, prim-ministrul Ion Chicu.
Potrivit premierului, acest subiect a fost discutat intens. „Evoluţia pandemiei va depinde foarte mult de modul cum în acele zile va fi comportamentul cetăţenilor, de felul cum vor respecta regulile stabilite, or, în acest caz contăm foarte mult şi pe sprijinul bisericii. Venim cu mesaj pentru toţi cetăţenii, pentru societate şi solicităm să ne abţinem în aceste zile să mergem în grupuri la cimitire”, a atenţionat  Ion  Chicu.
„Noi toţi avem apropiaţi care din păcate au decedat şi la care ne ducem tradiţional în fiecare an, dar în acest an trebuie să fim  deosebit de responsabili şi să nu mergem la cimitire în grup, să ne abţinem şi să ne ducem să pomenim atunci când riscul va fi minimizat”, a mai adăugat dânsul.
Prim-ministrul a precizat că pe parcursul acestei săptămâni, autorităţile vor comunica cu reprezentanţii bisericii, astfel încât acest proces să fie organizat cu riscuri minime pentru sănătatea cetăţenilor.
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *