Maria Mocanu / Teama de singurătate

Dacă m-aș vedea obligată să găsesc un numitor comun pentru toate tipurile de suferință, probabil aș alege teama. Iar între toate tipurile de temeri, cea de singurătate e una dintre cele mai grele de înfruntat.
Când un prieten îți cere să faci ceva ce nu vrei să faci dar accepți, o faci din teama de a nu fi singurul care nu o face sau cea de a rămâne fără prieten.
Când cineva te șantajează cu „dacă nu bei, nu ești bărbat” și cedezi, bei pentru că ți-i teamă să nu fii „barbat” în ochii celorlalți și, mai târziu, în propriii tăi ochi (zic bărbat pentru că la noi e mai comun să bea bărbații, dar înglobează ambele genuri).
Când colegii de universitate fumează marihuana și-ți oferă și ție, accepți de teama să nu fii respins de „ceată”, sau cea de a fi văzut ca cineva înapoiat, „de la țară”.
Lista ar putea continua, ar putea umple o carte…
Există atâtea temeri câte posibilități de rezolvare a unei situații. Până și când încrederea în sine nu e o problemă care te-ar preocupa, mereu ți-e teamă de ceva. Dacă ești bun în ceea ce faci, te vei teme de invidia celorlalți și-ți va fi frică de posibiliatea de a nu fi „bine-primit” în societate sau în cercul celor pe care-i crezi colegi și prieteni. Dacă ești mediocru, îți va fi frică să nu fii niciodată destul de bun ca să ajungi să fii „cineva”…
În cele mai multe cazuri, frica de singuratate aduce cu sine coborârea standardelor și ești dispus să faci unele concesii pe care în mod normal nu le-ai accepta.
Fiind ghidat de frică, nu vei avea răbdare să cauți sau să astepți ce e mai bun pentru tine, ci te vei mulțumi să alegi din ceea ce ți se oferă, optând pentru răul cel mai puțin rău.
De fapt, în spatele acestor alegeri se ascunde o mulțumire aparentă și de scurtă durată, căci toate aceste compromisuri făcute de dragul de a nu ramane singură îți încalcă normele și valorile în funcție de care îți trăiești viața.
Și astfel, în loc să menții sau să obții „fericirea și echilibrul”, înăuntrul tău va începe războiul cu tine însuți.
Teama de singurătate se va cere mereu hrănită și vei petrece mai mult în mintea ta decât în lumea exterioară, pentru a crea constant scenarii cu care să îți alimentezi fricile.
Cu cât ești mai concentrată pe scenariu, cu atât el devine cel mai important obiect al preocupărilor tale. Mai mult, tu vei face toate eforturile – fizice, mentale și emoționale – să îl transformi în realitate.
Dacă ai norocul să nu te pierzi de tot până în momentul în care te găsești, starea asta permanentă de teamă te va epuiza și atunci, vei avea două opțiuni: să atingi limita de jos și să te scufunzi, sau să-ți iei avânt pentru a ieși la suprafață ca altcineva, un nou tu, ca persoană.
E imposibil să scapi de teamă, e o parte intrinsecă a existenței și nu poți schimba asta; dar o poți accepta ca pe o fracție „sine qua non” (fără de care n-ar exista) a vieții. Și când o faci… e atât de liberator. Iar energia pe care-o cheltuiai cu teama… o recapeți și-o poți investi în alte proiecte, mult mai sănătoase și împlinitoare.