Vasile Iucal: ”Niciodată de când există, Ungheniul n-a văzut atâta lume”

Vasile Iucal, directorul Muzeului de Istorie și Etnografie din Ungheni, își amintește cu exactitate acea zi de 6 mai 1990, când la Ungheni (și nu doar) s-a desfășurat acțiunea ”Podul de Flori de peste Prut”.
Citiți în rândurile ce urmează…
”Podul de flori” din 6 mai 1990, a fost fantastic pentru mine și familia mea. Eram proaspăt absolvent al facultății de istorie, catapultat la Ungheni și angajat ca muzeograf la Muzeul de Istorie. Instituția, așa cum este și astăzi, se afla chiar pe malul Prutului, la picioarele Podului feroviar.
Orașul Ungheni a fost pregătit pentru eveniment meticulos de autorități, localitatea, datorită căii ferate și vecinătății Iașului, fiind aleasă ca loc central pentru desfășurarea acțiunii.
În prealabil, locul a fost inspectat de însuși prim ministrul Mircea Druc. Autoritățile au încercat să imprime accesul oamenilor la pod în mod organizat, cu verificare de acte, etc. În dimineața zilei de 6 mai însă, avalanșa mulțimii a fost atât de numeroasă, încât a măturat grănicerii din cale. Oamenii se cățărau pe gardul de sârmă, pe barele podului feroviar. Era un șuvoi de neoprit, interminabil. Niciodată de când există, Ungheniul n-a văzut atâta lume. De atunci au umat și alte ”Poduri de Flori”. Toate la Ungheni. Nici unul însă nu a fost ca cel dintâi.
Deși venisem la ora 8.00, am izbutit să trecem Prutul abia pe la 11.00. Apa râului era plină de flori.
În Ungheniul de pe malul drept, adevărată efervescență de spirite. Lumea era în delir. Îmbrățișări, lacrimi, emoții de nedescris. Oamenii înfiripau prietenii absolut inocente, la întâmplare, necunoscându-se până atunci și, mai ales, își dăruiau cărți, multe cărți, atât de căutate și dorite la noi, datorită faptului că erau scrise în grafie latină și că, de fapt, basarabenii erau atât de setoși pentru a-și cunoaște cultura, literatura și istoria națională.
Din toată acea avalanșă de emoții și întâmplări trăite, pe lângă faptul că am legat numeroase prietenii cu frații de peste Prut, care au durat mult timp, iar unele mai continuă și astăzi, două lucruri mi s-au întipărit în minte: unul pozitiv și haios, altul trist, care, cu regret, perpetuiază și astăzi.
Primul, este legat de faptul, că, pe malul drept al Prutului am întâlnit copii veniți la ”Podul de Flori” tocmai din Bucuvina, de la Suceava. Erau de prin careva sate de acolo, fetițe de prin clasa a VII-a. Toate erau îmbrăcate în costume naționale românești autentice, de o frumusețe rară. Bineînțeles, ca etnograf, tânăr și necopt, am pus ochiul pe ele, le-am abordat, insistând să-și doneze costumele pentru muzeul Ungheniului. Răspunsul m-a uimit prin simplețe: ”Păi, domnule, cum putem să le dăm, când acesta este portul nostru firesc, de fiecare zi”.
A doua întâmplare, efectiv, ma stupefiat și amărât. A survenit a doua zi.
Fapt e că pe 6 mai, de la ora 12.00, s-a permis trecerea românilor pe malul basarabean al Prutului. Bineînțeles, unii au vizitat orașul, rudele și prietenii noi de aici. Mulți au venit la muzeu, aducând multe cărți. Alții, însă, au mers, în mod firesc, prin magazine, pentru a-și procura anumite produse. Ei bine, a doua zi prin Ungheni circula deja zvonul despre un incident, întâmplat, chipurile, în timpul unui rând dintr-un magazin, unde un român s-ar fi adresat către localnici, zicându-le: ”Las că venim noi degrabă și o să ne ștergeți ghetele, așa cum a mai fost”.
Desigur, de-ndată mi-am dat seama, că la mijloc era vorba de o invenție și provocare cu bătaie lungă, răspândită de securitatea sovietică de pe atunci, menită să trezeasă ură între frați.
Cu regret, însă, constat cu amar, că acea minciună mai bântuie și astăzi prin părțile locului, semn că absurditățile în capul unor basarabeni au viață lungă…”
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de Facebook.

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *