”Alecsandri, liceu de frunte” – imnul cu care se mândresc alecsandriștii de 18 ani

Liceul ”Vasile Alecsandri” din Ungheni are un imn al său. ”Alecsandri, liceu de frunte”, a fost intonată pentru prima dată în anul 2002, la una din ceremoniile organizate de către Liceul „Vasile Alecsandri”.
Versurile imnului aparțin fostului profesor de limbă engleză, Filip Grosu, care, la moment este plecat peste hotarele țării. Iar muzica a fost compusă de către profesoara de muzică, Lilia Gologan, cu susținerea aranjamentului unei echipe de la Palatul de Cultură Ungheni, care au și înregistrat muzica.
”Țin minte că domnul Filip Grosu a venit la o recreație pentru a afla părerea despre versurile scrise. Dânsul mi-a zis că acestea i s-au născut instantaneu în gândul și inima sa”, povestește Lilia Gologan, după care a mai adăugat: ”Demult se dorea un imn al liceului iar muza n-a ezitat să vină”.
„Imnul „Alecsandri, liceu de frunte” reflectă modul în care elevii se mândresc cu liceul pe care-l frecventează și în care-și fac studiile. Profunda lor recunoștință sunt exprimate prin însăși versurile „ Alecsandri, liceu de frunte, tu ești mândria noastră-n toate, tu ești al nostru liber cuget, și-al cunoștințelor cetate”, care servesc drept și logo-ul liceului”, a menționat și Ana Nucă, directoarea liceului.
Liceul are, de asemenea, și o emblemă al lui care este reprezentată printr-o carte deschisă, o călimară și un condei, simbolizând, potrivit directoarei, setea de carte, de cunoștințe, fiind în concordanță cu logo-ul instituției.
„ Atunci când imnul a fost intonat pentru prima dată, evident, m-au încercat emoții de bucurie, mândrie, de ceva sfânt și drag. Cred că este frumos ca profesia ta să aibă un imn, căci imnul creează o solidaritate între oameni”, a mai spus Lilia Gologan, după care a mai adăugat: „Dacă aș fi fost constructor sau inginer, tot mi-ar fi plăcut să avem un imn al nostru”.
Imnul ”Alecsandri, liceu de frunte” are trei strofe și este intonat ori de câte ori este ocazia, la toate activitățile desfășurate în instituție. „Orice instituție academică care se respectă, ar trebui să aibă un imn al său, respectiv vădește acea responsabilitate, patriotism, demnitate care trebuie cultivată și în rândul generațiilor următoare”, a mai adăugat Lilia Gologan.
Ana Nucă a mai precizat că prin crearea și intonarea la fiecare eveniment al liceului, acest imn urmărește promovarea instituției, care dispune de rezultate frumoase, cunoaşterea şi acceptarea diversităţii culturale precum şi regăsirea valorilor umane universal valabile.
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

6 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *