Maria Mocanu: Două fețe ale aceleiași monede

Se zice că orice eveniment, fenomen sau situație e o monedă cu două fețe. Nu știu dacă e o predispoziție genetică să vedem mereu partea negativă a lucrurilor; poate e cea care ne ademenește atenția cel mai mult, sau poate trăim rezultatul în cauză încă de pe timpul când trebuia să luptăm crunt ca să supraviețuim și fiecare zi putea fi ultima.
Dar oare în ziua de azi este necesară asemenea atitudine pentru a ne asigura supraviețuirea?
Situația actuală a dezlănțuit un mare număr de divorțuri în Spania. Cuplurile se văd obligate să stea închise în casă, și-și dau seama ca nu se suportă. Conviețuirea e mai simplă când merg la lucru la 8 dimineața și se văd doar 2-3 ore pe zi, una dintre care o cheltuiesc cu telefonul mobil în mână și celelalte două privind televizorul. Își dedică cinci minute întrebând, dacă e cazul, cum le-a mers ziua și, spunându-și, dacă e cazul, noapte bună. Stând acasă atâta timp îi „ajută” să-și dea seama de cât de puține lucruri au în comun, de cât de puțin vorbesc, de cât de puțin împărtășesc… Și e prea mult de suportat… Asta ar fi o față a monedei.
Dar mereu există o a doua. Timpul ăsta de stat acasă obligat ar putea fi folosit pentru a vă redescoperi, atât pe voi înșivă cât și acele lucruri care într-o zi v-au convins să ziceți „Da, vreau” în fața lui Dumnezeu sau a lumii. Sau, încă și mai bine, să te (re)descoperi, să înveți să te apreciezi și să te respecți; când reușești asta, îți dai seama că nu există nici o diferență între a o face cu tine sau cu ceilalți.
De ce fel de descoperire vorbești? Tu știi cum e să ai copii toata ziua în casă, să trebuiască să lucrezi și să și faci de mâncare, să ai grijă de toate și să fii puternică pentru toți, te întrebi poate?
Da, știu. Dar știu de asemenea că frustrările mele sunt ale mele și nimeni nu poartă nici o vină pentru că nu știu că le țin sub control. Adevărul e că nu ne suportăm pe noi înșine și dăm vina pe alții în loc să recunoaștem că nu suntem atât de perfecți precum credem. Ne punem imaginea pe un altar și toate câte ne-o alterează e rău, și-l urâm…
Amintește-ți că fără ură nu ai ști ce e dragostea, fără rău nu ai ști ce e binele iar fără urât, nu ai ști ce e frumosul.