Întreprinderea Municipală ”Apă – Canal” riscă să nu poată asigura funcționarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare
În pofida situației de astazi, cauzată de COVID-19, Întreprinderea Municipală „Apă – Canal” din Ungheni activează în regim alert. Iar pentru aceasta, au fost întreprinse toate măsurile necesare.
”Însă, cu părere de rău, vă aducem la cunoștință, că au scazut drastic plățile pentru prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare. Iar în cazul în care această situație se va menține și pe parcursul următoarei luni, întreprinderea riscă să nu poată asigura funcționarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare în condiții de continuitate”, se arată într-o postare a întreprinderii pe FAcebook. Drept urmare, ar putea fi restricționată distribuirea apei potabile, iar consumatorii ar putea beneficia de serviciul de alimentare cu apă doar câteva ore pe parcursul zilei.
”Stimați ungheneni, vă îndemnăm să fiți mai responsabili și să achitați facturile, pentru a asigura în continuare viabilitatea întreprinderii Î.M. „Apă- Canal” din Ungheni. Tot de ce aveți nevoie pentru a achita facturile online este un calculator sau telefon mobil cu acces la internet și un card bancar cu sold disponibil”, vine administrația ÎM ”Apă – Canal” cu un apel către ungheneni.
Reamintim că și Alexandru Ambros, primarulu municiiului Ungheni, a avenit cu același apel către ungheneni. ”Pentru ca întreprinderile noastre municipale să poată activa în continuare, trebuie să facem tot posibilul să achităm facturile pentru serviciile deja prestate. Vă spun cu toată responsabilitatea: ca să avem apă la robinet, ca deșeurile să fie evacuate, ca să putem salubriza localitatea așa cum este nevoie, ca să facem față pandemiei, trebuie să achităm facturile. Altă soluție, la moment, nu există”, a menționat primarul.
3 Comments
Achitam toate facturile de pe telefon, doar factura de apă nu merge
Cristina Toloaca eu am achitat de pe card moldindcombank
Eu am achitat la ghereta ,,Posta Moldovei,,