Și Spitalul Raional Ungheni promovează Campania ,,Eu stau la spital, tu stai acasă"
Luptăm cu coronavirusul! Cea mai eficientă metodă de combatere este prevenția.
Astfel, în scopul opririi răspândirii virusului COVID-19, medicii din Republica Moldova s-au alăturat campaniei promovate de autorități și ne îndeamnă prin intermediul unui slogan emoționant să rămânem acasă. ,,Eu stau la spital, tu stai acasă!”, este mesajul medicilor.
Și Spitalul Raional Ungheni s-a alăturat campaniei ,,Eu stau la spital, tu stai acasă!”.
Și asta pentru că personalul medical încearcă să facă față numărului mare de pacienți internați, adesea muncesc peste program până la epuizare. În raionul Ungheni, peste 130 de persoane se află sub supravegherea medicilor, iar alți 20 deja au fost scoși de sub supraveghere.
Deci, din câte se știe, Covid-19 a ajuns și în Moldova, acum 10 zile, iar cazurile sunt în creștere treptată, ajungând la ziua de azi – la 30 de cazuri. Personalul medical din toată țara este cel care se află într-o situație majoră de risc. Deja au fost nregistrate cazuri și la lucrătorii medicali. Însă, oricât ar fi de greu, poate că le este teamă să revină acasă, în familiile lor, nu renunță și continuă să salveze vieți.
Deaceea, haideți să-i susținem! Să stăm acasă!
One Comment
Buna promovare