O companie aeriană a fost amendată cu 50 mii lei pentru că a încălcat măsurile de profilaxie

Foto: airport.md

Foto: airport.md

O companie aeriană a adus în Republica Moldova doi cetățeni ai Ucrainei. Astfel, în data de 18 martie curent, a efectuat un zbor charter cu scopul de reîntoarce cetățenii moldoveni, aflați la odihnă în Egipt. Acesta a avut loc contrar prevederilor Hotărârii din 13 martie privind evoluția situației epidemiologice a infecției COVID-19 a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.
Astfel, pentru ignorarea prevederilor Hotărârii menționate, în privința companiei aeriene a fost întocmit proces-verbal „Nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a pus în pericol sănătatea publică”, cu aplicarea amenzii în mărime de 1000 de unități convenționale, ce constituie 50 000 lei.
De menționat că, în conformitate cu decizia Comisiei, din 17 martie curent, a fost sistat traficul aerian prin punctul de trecere a frontierei Aeroportul Internațional Chișinău, indiferent de direcție intrare sau ieșire din Republica Moldova. Însă a rămas posibilă efectuarea unor zboruri private/charter, pentru a permite autorităților din Republica Moldova, dar și altor state, de a evacua cetățenii săi din zonele afectate de noul Coronavirus.
Totodată, începând cu data de 17 martie 2020, se interzice autorizarea trecerii frontierei de stat a cetățenilor străini pe sensul de intrare în Republica Moldova. Această restricție nu se referă la cetățenii străini și apatrizii domiciliați sau cu ședere permanentă/temporară, conducătorii auto și personalul de deservire a mijloacelor de transport, care efectuează transportarea mărfurilor, echipajele aeronavelor/navelor și brigăzilor garniturilor de tren. La fel, excepție fac membrii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditate în Republica Moldova, ai organizaţiilor/misiunilor internațional și membrii de familie ale acestora. Intrarea în Republica Moldova a altor categorii de cetățeni străini se va autoriza urmare a coordonării cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *