Elevii de la Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei au stat la sfat cu psihologul
„Când avem o greutate pe suflet, cel mai mult avem nevoie de înțelegere. O persoană deschisă să asculte ne ușurează durerea”, este recomandarea doamnei Liuba Ceban, master în psihologie, în cadrul unei întâlniri cu elevii de la Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei, se arată într-o postare pe Facebook a Centrului de Excelență.
Seminarul s-a axat pe informarea despre semnele crizei suicidare, abilitățile și cunoștințele necesare pentru a discuta cu o persoană care se gândește la suicid, astfel ca în situații de gen să putem preveni tragedia.
Felul cum ne manifestăm în viața reală sau în mediul virtual prin postările de pe rețelele de socializare reprezintă stările sufletești ale fiecărei persoane în parte. Una dintre cele mai frecvente probleme de care se izbește cineva de-a lungul vieții este încrederea în sine. Mai exact, lipsa încrederii în sine și în propriile acțiuni, care de multe ori duce la apariția unor stări depresive.
Potrivit Liubei Ceban, aceste observații trebuie să ne pună în gardă atunci când le sesizăm la persoanele cu care interacționăm sau chiar poate personal ne confruntăm cu anumite probleme ale căror soluții nu le vedem. Drept urmare, psihologul le-a recomandat viitorilor polițiști de frontieră să fie mereu încrezători în forțele proprii, să evite izolarea de societate, consumul abuziv de alcool sau alte substanțe interzise, precum și gândurile de disperare. „Este important să găsiți persoane de suflet cu care să discutați diferite subiecte, inclusiv cele care vă frământă. Cuvintele încurajatoare, atitudinea respectuoasă, demnitatea contribuie la promovarea valorii personale necondiționate”, le-a mai sugerat specialistul.
Pe parcursul seminarului elevii au abordat mai multe situații de caz.
Lasă un răspuns