Ala Mutilica: Oriunde te îndrepţi, fă-o din toată inima…

Osho este acuma la modă. Este citit și răscitit. Are și sfaturi utile. „Singura funcţie a minţii este de a diviza la nesfârşit. Rolul inimii este de a vedea ceea ce uneşte, lucru de care mintea nu este deloc capabilă. Mintea nu poate să înţeleagă ceea ce se află dincolo de cuvinte; ea poate să înţeleagă numai ceea ce este corect din punct de vedere lingvistic, ceea ce este corect din punct de vedere logic. Ea nu este preocupată de existenţă, de viaţă, de realitate. Mintea este, ea însăşi, o ficţiune. Poţi trăi şi fără minte. Însă nu poţi trăi fără inimă. Şi cu cât existenţa ta este mai profundă, cu atât este şi inima ta mai implicată”.
Uneori oamenii mă obosesc extraordinar. Apreciez foarte mult câțiva prieteni pe care îi am. De multe ori nu văd nici un motiv pentru ceremonii și schimb de curtoazie. Aș vrea ca toată lumea să fie naturală și cinstită. Din păcate, acest lucru nu este acceptabil în majoritatea cazurilor, așa că uneori suntem nevoiți să facem un efort mare pentru a se adapta. Dar este obositor pentru toți. În ultimul timp nu îmi place să ies în societate. Mă simt confortabil singură cu gândurile mele. Și lumea mea interioară este mult mai interesantă și utilă pentru pentru mine, decât un public aglomerat și gălăgios.
Viața ca și timpul zboară prea repede. Mi-am numărat anii și am descoperit că mai am mai puțin timp de trăit decât am trăit. Mă simt la fel, ca un copil care a câștigat o cutie de bomboane. Cu cât mai puține rămân în cutie cu atât mai prețioase sunt. Nu mai am timp pentru conferințe interminabile dedicate statutului, legilor, procedurilor și regulilor interne, știind că nu se va realiza nimic. Nu mai am timp să suport oamenii care nu-mi plac. Nu am suficient timp ca să-l petrec fără folos. Și nici nu vreau. Au rămas prea puține bomboane în cutie. Vreau să trăiesc cu oameni care sunt. Oameni care pot râde de greșelile lor, care și-au obținut succesele lor meritate. Oameni care-și înțeleg chemarea și nu se ascund de datoria lor. Cei care protejează demnitatea umană. Vreau să mă înconjoare oameni care știu să atingă inimile altora. Oameni care au învățat să crească, să se maturizeze și au păstrat atingerea blândă a sufletului. Mă grăbesc să trăiesc cu o intensitate pe care doar maturitatea o poate da. Încerc să nu pierd nicio bomboană pe care mi-am lăsat-o. Sunt sigură că vor fi mai delicioase decât cele pe care le-am mâncat deja. Și vreau să ajung la un sfârșit, de acord cu mine însămi, cu cei dragi și conștiința mea.
Timpul, anii zboară foarte repede. Ai crezut mereu că ai două vieți, și dintr-o dată îți dai seama că ai avut și ai doar una. Una, care e aproape pe sfârșite.
Am citit zilele acestea o istorioară, ce m-a impresionat. ,,Un curcan făcu către un taur: “Aş vrea să pot să ajung în vârful copacului ăstuia, dar nu am destulă energie”. La care taurul îi răspunde: “Uite, o să-ţi spun un secret. M-am bălegat acolo” arătându-i prietenos locul în care şi-a făcut nevoile, “De ce nu ciuguleşti un pic? E plin de nutrienţi!“.
Curcanul când aude, se lasă convins şi se duce curios la locul cu pricina, începe să ciugulească din excrementele taurului, după care simte cum se umple de energie şi reuşeşte să ajungă până la coroana copacului. A doua zi încearcă din nou aceeaşi schemă şi reuşeşte să ajungă până la jumătatea înălţimii copacului. Iar a treia zi, performanţa atinge apojeul, curcanul nostru ajungând în vârful copacului, îndeplinindu-şi visul. Problema a fost că atunci când era-n dreptul vârfului copacului, un vânător a ochit şi a dat lovitura! Morala acestei pilde: ,,Dacă mănânci rahat poţi ajunge sus, dar trebuie să fii conştient că asta nu o să te menţină acolo.”
Morala: ,, Nu regreta că îmbătrânești. Este un privilegiu pe care mulți nu îl au. Viața nu înseamnă să ai în mână cărți bune, ci, uneori, înseamnă a juca bine având în mână cărți slabe. Alege bătălii destul de mari ca să conteze și destul de mici ca să le poți câștiga.”