VIDEO / Cum vede orașul Ungheni Peter Michalko, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, peste 5 ani

Vineri, 24 ianuarie, la Ungheni a fost lansat Programul ”EU4Moldova: Regiuni cheie” de către Uniunea Europeană.
„Sunt mândru să lansez astăzi programul EU4Ungheni. Prin această inițiativă ambițioasă, UE investește resurse substanțiale pentru a angaja cetățenii și comunitățile locale în crearea parteneriatelor puternice bazate pe valori comune. Acest program este destinat cetățenilor și își propune să îmbunătățească viața de zi cu zi a acestora. Sunt convins că împreună vom transforma orașele Ungheni și Cahul în polii de creștere inteligentă, incluzivă și durabilă ai Moldovei ”, a menționat Peter Michalko, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.
Evenimentul de lansare din Ungheni a îmbinat un târg de producători locali, un concurs de desene pe tema „Cum văd orașul meu schimbându-se în 5 ani”, care a înregistrat mai mult de 30 de lucrări, precum și un concert în cadrul căruia au performat inclusiv artiști din Ungheni.
Uniunea Europeană va investi 22,8 milioane de euro pentru stimularea dezvoltării economice inteligente, incluzive și sustenabile în zonele Ungheni și Cahul.
Inițiativa EU4Ungheni va viza orașul Ungheni și comunitățile din vecinătatea acestuia în perioada 2019-2025.

Peter Michalko, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova a fost întrebat de către jurnaliștii EXPRESUL cum vede orașul Ungheni peste cinci ani, după ce se va finaliza Programul. Vedeți ce răspuns a dat în video de mai jos:


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *