Spitalul din Ungheni – în top cele mai bune 5 spitale raionale din Republica Moldova
Spitalul din Ungheni continuă să rămână printre lideri în Republica Moldova la capitolul performanță în activitate, se arată într-un clasament publicat recent pe platforma spitale.md
Instituția respectivă, alături de cele din Cahul, Drochia, Cantemir și Edineț, s-au aflat, în anul 2018, în top cinci spitale raionale, care au obținut cel mai înalt scor pentru o serie de indicatori generali și specifici activității lor.
De notat să Spitalul din Ungheni s-a clasat pe locul doi, după cel din Cahul, acumulând 1956 de puncte (1897 de puncte în 2017), la o distanță de 38 de puncte de locul I.
Astfel, instituția din Ungheni nu se dezminte. Conform rezultatelor obținute în anii precedenți, spitalul respectiv s-a aflat la fel în top cinci cele mai bune spitale raionale din Republica Moldova.
În 2015 – pe locul I; în 2016 – pe locul II; în 2017 – pe locul III, iar în 2018 – pe locul II.
Pentru performanțele în activitate din 2018, și Spitalul Raional din Călărași se află pe locul 2, doar că de la coadă, având un scor de 1436 de puncte. Spitalul Raional din Nisporeni s-a clasat pe locul 14.
Scorul spitalelor este calculat anual, fiind publicat pe platforma spitale.md.
Acesta este calculat conform unei metodologii complexe, iar în calcul se iau 22 de indicatori. Pentru calcularea Scorului spitalelor se utilizează informațiile și datele, oferite de Compania Națională de Asigurări în Medicină, Agenția Națională pentru Sănătate Publică și Biroul Național de Statistică.
Datele sunt oferite peste un an de activitate a instituțiilor medicale. La stabilirea scorului nu s-au luat în calcul: satisfacția pacientului, condițiile sanitaro-igienice și tehnice, din cauza lipsei datelor.
Lasă un răspuns